„În urma consultărilor privind securitatea, prim-ministrul Netanyahu a dat instrucțiuni armatei să efectueze imediat atacuri puternice asupra Fâșiei Gaza”, se arată într-un comunicat al biroului său, scrie aljazeera.com.
Ca semn al fragilității armistițiului, trupele israeliene au fost atacate marți în orașul Rafah din sudul țării și au ripostat, a declarat pentru Associated Press un oficial militar israelian care a dorit să rămână anonim.
În timp ce premierul Netanyahu și oficialii din domeniul securității analizează posibilele răspunsuri la presupusele încălcări ale armistițiului, mass-media israeliană a raportat că opțiunile ar putea include oprirea intrării ajutoarelor umanitare în Gaza, extinderea controlului israelian asupra teritoriului palestinian sau efectuarea de atacuri aeriene împotriva liderilor Hamas.
În Gaza se află încă 13 cadavre ale prizonierilor. Brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura militară a Hamas, au afirmat că la ora locală 20 (18.00 GMT) urmează să predea un alt ostatic mort, "găsit recent într-un tumnel din Gaza". Astfel de transferuri se fac de obicei prin Crucea Roşie Internaţională.
Conform prevederilor din prima fază a acordului de încetare a focului intrat în vigoare în 10 octombrie, Hamas i-a eliberat în 13 octombrie pe toţi cei 20 de ostatici încă în viaţă din cei 251 luaţi în timpul atacului împotriva Israelului din 7 octombrie 2023.
Organizaţia palestiniană ar fi trebuit să îi predea până acum şi pe cei 28 de ostatici morţi care se mai aflau atunci în Gaza, însă nu a returnat decât 15 dintre aceştia, susţinând că sunt greu de găsit printre ruinele din teritoriul palestinian devastat de atacurile israeliene.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!