25,21 lei/l Benzina scumpiește: litrul va costa 25,21 lei, motorina 21,92 lei în acest weekend 3 Trei suspecți din Chișinău arestați 30 zile în dosarul contrabandei cu armament de la vama Leușeni 100.000 lei Fulger a depistat droguri de peste 100.000 lei la Buiucani, un bărbat de 38 ani reținut 80 ani Femeie de 80 ani la spital după ce a fost lovită de un Nissan pe trecerea de pietoni la Vatra
Noi atacuri cu drone rusești la granița României. Aeronave F-16 și Eurofighter Typhoon ridicate pentru monitorizarea țintelor aeriene

Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie, în proximitatea frontierei cu România, a anunțat MApN, citat de adevarul.ro.

Foto: Captură de ecran

Sistemele de monitorizare radar au detectat ținte aeriene pe direcția Ismail, iar două aeronave Eurofighter Typhoon ale aliaților germani, din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au fost ridicate de la sol în vederea monitorizării situației aeriene. 

Dronele au dispărut de pe radar, raportându-se la scurt timp explozii în Ismail. 

„Nu au fost înregistrate pătrunderi de vehicule aeriene fără pilot în spațiul aerian al României, iar aeronavele Eurofighter Typhoon au revenit în Baza 57 Aeriană la ora 01.01”, a informat MApN. 

La 01.45, ca urmare a detectării unor ținte aeriene la 30 kilometri Nord de Insula Șerpilor, cu posibile evoluții spre Vâlcov, Chilia sau Ismail, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române au primit ordin de decolare. La 02.20, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea. 

Pe timpul misiunii, aeronavele F-16 au raportat ținte aeriene la diferite distanțe de Ismail, fiind apoi observate explozii pe partea ucraineană. Nici de această dată nu au fost înregistrate pătrunderi de drone în spațiul aerian național, iar aeronavele F-16 au revenit în Baza 86 Aeriană la ora 03.51. 

„Ministerul Apărării Naționale se află în contact permanent cu aliații și acționează pentru garantarea securității României și a Flancului Estic al NATO”, a mai transmis MApN.


Pub