Potrivit Dianei, mama ei ar fi făcut cunoștință cu bărbatul prin intermediul unei femei din sat, care i-ar fi dat numărul de telefon deținutului. „Eu, în general, pe dânsul în viață nu l-am văzut”, spune tânăra.
„A omorât pe tatăl lui”
Întrebată pentru ce pedepse era închis bărbatul, Diana a mărturisit că „din câte a înțeles” - pentru viol și pentru că l-a omorât pe tatăl lui. „Nu era condamnat pe viață, a stat vreo 20 și ceva de ani. A ieșit acum șase-șapte ani”, a declarat tânăra.
După eliberare, mama ei a continuat relația cu acesta, iar abuzurile au escaladat: „Trăiau cum trăiau… serveau. Foarte mult. El era agresiv. O bătea foarte tare.”
„Ultima dată când a venit la mine… era strășnică”
Diana spune că mama ei venea des la ea, fără partenerul ei, și deseori era cu semne vizibile pe corp de violență fizică.
„Ultima dată era atât de strășnică... Ochii umflați, urechile umflate, corpul plin de vânătăi. Era opărită cu ulei sau apă. Nu știu sigur. Am avut grijă de ea două săptămâni ca să-și revină.”
Tânăra povestește că bărbatul o amenința, cerându-i mamei să-i întoarcă aproximativ 10.000 de lei, bani pe care i-i trimisese în perioada în care era închis. În ciuda agresiunilor, femeia revenea mereu la el.
„El o suna, iar eu îispuneam: „Nu te duce”, dar ea îmi răspundea: Trebuie să-i întorc banii. Mă duc să retrag plângerea de la Poliție”, spune Diana.
„Cred că de frică și din cauza dependenței ea se întorcea la el, chiar dacă el o bătea. Dacă a servit ani la rând… fără alcool nu putea.”
Tânăra spune că a încercat să o ajute, iar atunci când stătea la ea, femeia nu consuma alcool: „Nu-i permiteam. Poate mai făcea prin ascuns, dar nu-i permiteam.”
De cinci ani, Diana nu mai știe nimic despre mama ei. Nu știe unde este, dacă este în viață sau dacă i s-a întâmplat ceva.
„A zis că merge în sat după lucrurile sale, apoi la Nisporeni să-și retragă plângerea”
Femeia, originară din satul Ulmu, raionul Nisporeni, ar fi dispărut aproximativ pe 15 iulie 2020, după ce a plecat de acasă cu intenția de a-și retrage plângerea depusă la poliție împotriva soțului ei.
„Mi-a spus că merge în sat să-și ia lucrurile și apoi la Nisporeni, să retragă plângerea pe numele soțului. M-a asigurat că se întoarce la mine. A plecat dimineață. Nu avea telefon la ea.”
Femeia nu a mai ajuns nici în sat, nici la poliția din Nisporeni.
„Și acolo se oprește tot. Nu mai știm nimic. Sunt doar versiuni: cineva zice că a văzut-o la el, altcineva spune că nu”, a mărturisit Diana.
„Eram obișnuită că ea dispare la el. Nu mi-am dat seama imediat că este o tragedie”
Abia după câteva săptămâni, când bunica a anunțat că femeia nu a mai apărut deloc, Diana și-a dat seama că este ceva suspect.
„Eram deprinsă cu situația că ea se duce la el și dispare câteva zile. Dar de data asta nu mai era nicio urmă. Atunci am mers la poliție și am dat-o în căutare. Știind ce trecut avea el și cât de agresiv era… mi-a fost întotdeauna frică. De multe ori pleca la el și eu plângeam cu telefonul în mână”, a povestit tânăra.
„Nu vreau altceva decât să știu adevărul. Dacă trăiește sau nu… Unde este? Ce s-a întâmplat cu mama mea?”, se întreabă Diana.
Întrebată dacă l-a contactat pe bărbatul cu care mama ei locuise, tânăra a mărturisit: „Nu. El și-a schimbat telefonul după ce mama a dispărut. Nu aveam niciun contact.”
Cu toate acestea, bărbatul ar fi sunat-o ulterior: „M-a sunat doar ca să mă întrebe dacă am găsit-o. De unde știa el că mama e dispărută? Nu știu.”
Ancheta, închisă, fără concluzii clare: „Mi-au spus că persoana e decedată și cazul se închide”
Tânăra spune că nu a fost informată oficial, în scris, despre închiderea dosarului: „Eu am aflat mergând personal la inspectorat. Mi-au spus că după trei ani au închis cazul, că persoana e decedată. Dar eu nu am primit nicio scrisoare.”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!