23,05 lei/l Benzina trece pragul de 23 lei/l cu 6 bani motorina la 19,92 lei/l +9 bani preturi ANRE weekend 300 Persoane traumatizate de gheata la urgenta 39 internati 18 operati neurochirurgie 70 consultati 8.000 Cetateni MD UA RU stabiliti fictiv Botosani isi pierd domiciliile carti identitate romane anulate 20,13 lei Euro urca la 20,13 lei cu 8 bani Dolarul la 16,85 lei +10 bani curs BNM pentru weekend
Șoigu: Rusia încetinește ritmul operațiunii speciale din Ucraina, pentru a evacua civilii

Rusia încetinește în mod deliberat ritmul operațiunii speciale din Ucraina pentru a permite evacuarea și a evita moartea civililor în regiunile înconjurate, a declarat ministrul Apărării rus Serghei Șoigu, transmite ria.ru.

Foto: ria.ru

„Pentru ca locuitorii să părăsească așezările înconjurate, se anunță încetarea focurilor și crearea coridoarelor umanitare”, a spus el la o ședință a Consiliului șefilor Ministerului Apărării OTSC.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că forțele ruse au lovit un depozit de arme situat în regiunea separatistă Donețk, din estul Ucrainei, unde erau stocate proiectile pentru obuziere M777 produse în Statele Unite.

Agenția de presă britanică nu a putut verifica din surse independente aceste informații, scrie agerpres.ro.

Șoigu a mai spus că țările occidentale „din frica să nu piardă armata ucraineană au organizat de urgență aprovizionarea țării cu arme letale”.

„Cu toate acestea, în ciuda presiunii sancțiunilor și a asistenței occidentale pe scară largă pentru regimul de la Kiev, Rusia va continua să desfășoare operațiunea până la finalizarea tuturor sarcinilor”, a conchis Șoigu.

La trei luni de la începerea agresiunii militare în țara vecină, forțele ruse încearcă să-și apere pozițiile de la nord de Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, pregătind o nouă ofensivă împotriva orașului Sloviansk, situat mai la sud.


Pub