Noua licență americană permite tranzacțiile necesare pentru negocierea sau încheierea de contracte pentru vânzarea sau transferul Lukoil International GmbH. Tranzacțiile sunt autorizate până la ora 12.01 am pe 13 decembrie, cu condiția ca „ executarea oricărui astfel de contract să fie condiționată în mod expres de primirea autorizației din partea Oficiului de Control al Activelor Străine”.
De asemenea, Trezoreria a emis licențe care permit tranzacțiile, întreținerea și lichidarea stațiilor de service Lukoil din afara Rusiei până la 13 decembrie, cu condiția ca orice plată către o persoană blocată să fie depusă într-un cont blocat.
Compania petrolieră rusească încearcă să își vândă activele internațioanel după ce a fost lovită de sancțiunile SUA care vor intra în vigoare pe 21 noiembrie. Licența americană emisă pe 14 noiembrie prevede o derogare până pe 13 decembrie.
Guvnor Group intenționa să cumpere portofoliul global al Lukoil, dar și-a retras propunerea pe 6 noiembrie, după ce Trezoreria a declarat că va bloca tranzacția. Trezoreria a numit compania comercială elvețiană „marioneta Kremlinului” într-o postare de pe contul său oficial X și a declarat că „nu va obține niciodată o licență pentru a opera și a obține profit” atâta timp cât președintele rus Vladimir Putin continuă „uciderile fără sens” în Ucraina.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!