Conform legislației Transnistriei, descoperirea unor rămășițe necunoscute impune deschiderea unui dosar penal, pentru a stabili identitatea și circumstanțele decesului.
Specialiștii au examinat zona și au emis un raport preliminar privind apartenența etnică și perioada aproximativă a înhumării. Echipamentele descoperite și modul de organizare a rămășițelor sugerează că este vorba despre militari din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Investigațiile continuă pentru a identifica victimele și pentru a clarifica circumstanțele în care acestea au decedat.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!