35,86 lei/l Motorina la 35,86 lei/l și benzina la 33,67 lei/l — ANRE majoriază prețurile de mâine 46,5 mln lei Guvernul creează oficiu strategic cu 46,5 mln lei/an, din care 38,5 mln pentru salarii 13.000 Trei polițiști de la Botanica judecați pentru 13.000 € furate de la un reținut 20,11 lei Euro la 20,11 lei și dolar la 17,43 lei — leul se depreciează ușor la cursul BNM
Ultima oră! Ion Bulmaga, dat afară de la conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului: „Mi s-a spus direct că nu mă regăsesc în echipa actualului ministru”

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), Ion Bulmaga, a anunțat că va fi eliberat din funcție pe 26 noiembrie 2025, după o discuție avută cu actualul ministru al Mediului, care i-ar fi comunicat că „nu se va regăsi în echipa sa”.

Foto: Facebook

„În urma discuției avute cu actualul Ministru a Mediului, mi s-a spus direct că nu mă regăsesc în garnitura de echipă a dânsului. 

Astăzi, am fost invitat la Guvern, în urma discuțiilor avute, voi fi eliberat din funcție la 26.11.2025.

Atunci când am fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de șef al IPM,  din start am spus că activitatea mea se va axa pe 3 direcții cum sunt toleranță zero față de corupție și protectionism, creșterea imaginii și a încrederii societății civile în instituție și dotarea acesteia în scopul eficientizării activității acestea. 

Consider că obiectivele stabilite au fost atinse cu succes, pentru mine cel mai importantă fiind aprecierea cetățenilor. 

Astăzi, IPM a fost dotat cu 34 automobile, 100 laptop-uri, 15 drone cu termoviziune, body-camere, tablete, o barcă modernă urmând a mai fi făcute dotări din contul proiectelor începute și demarate sub conducerea mea și ai adjuncților mei. (Ultimele dotări fiind la IPM în 2016 cânds-au procurat 13 automobile).

Dat fiind faptul că trebuie să plec, țin să aduc sincere mulțumiri echipei cu care am lucrat cot la cot, zi și noapte, demonstrând că schimbarea se face din teritoriu, nu din fotoliu și cabinete!

Colegi, sunteți cei mai buni! Vă strâng mâna și Vă dau onorul fiecaruia în parte!

Nu în ultimul rând un mare mulțumesc miniștrilor cu care am activat de-a lungul timpului!

Și cel mai important, un mulțumesc enorm familiei și în special soției care a fost mereu lângă mine și a răbdat sunetele nocturne și nopțile în care am lipsit din familie!

Doamne ajută tuturor!”, se arată într-un mesaj al lui Ion Bulmaga. 


În vara anului 2023, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a fost dur criticat de internauți, după ce a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare lângă un automobil de model Dacia Duster pe malul Mării Negre. „Automobilul cu numere de înmatriculare IPM 001 nu este înmatriculat sau nu este al Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Este un automobil personal al unui prieten și cred că deja întrebarea aceasta este epuizată”, a precizat atunci Bulmaga.


Pub