„Noi în doar două săptămâni de zile de campanie am reușit să creștem de la 0% la 2,8% și am reușit să formăm organizații teritoriale, să reanimăm, să reformăm organizații teritoriale în practic toate reioanele din Republica Moldova. Ei cunosc foarte bine că noi avem potențialul de a ajunge cu 8-9 mandate în Parlament, dacă suntem lăsați în campanie. (…) Dintre majoritatea jucătorilor care urmează să acceadă în Parlament, doar noi suntem cei care pot să-i pună la masă pe toți jucătorii care nu sunt PAS. Și doar noi suntem cei care putem avea flexibilitatea și avem și argumentele, și avem și înțelepciunea să creăm o coaliție care să nu fie coaliție PAS. Din acest punct de vedere, PAS simte o amenințare. Or, cu toți restul, neavând alternativă, neavând cine să-i concentreze într-un joc antiPAS, cu toți restul ei pot să se clarifice sau au înțelegeri care nu vor fi stricate și atunci teoretic ar putea să-și formeze propriu guvernare. Dar și aceste calculuri sunt greșite”, a declarat Vladimir Cebotari în cadrul podcastului „Subiect Incomod”, realizat de Dorin Podlisnic.
Cebotari mai susține că PAS se teme și de mobilizarea PDMM pe care o avem în teritoriu, unde au fost reanimate filialele în toate raioanele.
„Pentru că noi ne putem organiza, noi ne putem mobiliza. Ei cunosc foarte bine, că o sută de primari ai Partidului Democrat, care au trecut la Partidul Acțiunii și Solidaritate, au rămas în inimă democrați. Ei au fost constrânși să adere la Partidul PAS, sub amenințarea, așa cum a spus-o domnul Grosu, fiind ținuți în tonus, sub amenințarea că nu obțin fonduri pentru comunitățile lor. Ei au fost luați ostatici. Încordați. Și acești oameni vor să se-i libereze de această teroare, de aceste presiuni și acest disrespect pe care îl au din partea autorităților centrale. Și oamenii la fel. Simt frica. Și de aceea, și toți sunt în căutarea a unui segment, a unui actor, a unui jucător care poate realiza lucruri, nu doar să le promită”, a mai adăugat Vladimir Cebotari.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!