79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Chicu, despre justiția din Moldova: „Maia Sandu blochează activitatea instanțelor și crede că așa luptă cu „judecătorii corupți”, iar cineva merge cu Telegramul în WC și conduce”

Fostul ministru al Finanțelor, Ion Chicu, susține că Sistemul Justiției din Republica Moldova este condus pe Telegram din WC. „Maia Sandu blochează activitatea instanțelor și crede că așa luptă cu „judecătorii corupți”, iar cineva merge cu Telegramul în WC și conduce”, declarațiile”, a declarat Chicu la Puterea a Patra de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Politicul a distrus acum Sistemul Justiției. totodată, este și un control total și asupra CSM-ului care este blocat. Sunt blocate intenționat dreptul de a alege, nu se numesc judecători noi pentru că doamna președintă blochează, ea crede că se luptă cu judecătorii corupți.

Știți câte zeci de mii de dosare stau, oamenii stau ani la rând ca să fie examinate și nu pot face nimic, pentru că cineva a decis să blocheze activitatea, iar cineva merge cu telegramul în WC și conduce Sistemul Justiției. Asta se întâmplă acum în sistem”, a menționat Ion Chicu. 

Președinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc așteaptă rezultatele investigațiilor, după discuțiile făcute publice, din telefonul ministrului Justiției. Unul dintre chat-uri era denumit CSP, iar conversațiile au revoltat în special comunitatea juridică, întrucât acestea ar indica un concurs aranjat la șefia Procuraturii Anticorupție, astfel încât să învingă Veronica Dragalin.

Judecătoarea Victoria Sanduța „se declară profund indignată de conversațiile ministrului Justiției, care au apărut astăzi în spațiul public, cu privire la aranjarea concursului pentru funcția de Șef al Procuraturii Anticorupție”. Aceasta spune că în asemenea caz, în statele europene urmau niște demisii, iar în context îi cere același lucru și lui Litvinenco. „Solicit public demisia Ministrului Justiției pentru lipsă de integritate. Referitor la doamna Dragalin, admit că poate dumneaei nu a știut despre aceste aranjări, în cazul în care nu a știut, atunci ar trebui să vină cu o reacție publică de condamnare. În caz contrar, urmează să-și dea demisia de onoare, dacă nu vrea să facă nici o declarație. O vizează direct”, a scris Sanduța, pe Facebook.

Ministrul Justiției a respins veridicitatea mesajelor turnate pe un site numit Moldova-leaks și le califică drept „false”.

Două zile mai târziu, Litvinenco a recunoscut că unele mesaje sunt adevărate, doar că publicate în mod trunchiat și „desenat”.

Cel puțin două persoane, care și-au regăsit mesajele în lista scurgerilor, printre ei și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, au confirmat discuțiile cu Litvinenco și s-au arătat nedumeriți de ce oficialul le califică drept „mesaje false”.

Pe 9 noiembrie 2022, contul de telegram al președintei Maia Sandu ar fi fost spart. „Corupția a prins rădăcini în instituțiile statului, iar cei care au misiunea să combată acest flagel și să promoveze o justiție corectă se întrec la abuzuri criminale”, se arăta în mesajul distribuit cu insistență pe canalul președintei.

După președinta Maia Sandu și ministrul Andrei Spînu s-a ales cu contul de telegram spart, unde a fost distribuit același mesaj - despre corupție în Ministerul Justiției.

Mai mult, pe un site au fost turnate discuții care ar fi dintre ministrul Justiției Sergiu Litvinenco și un șir de alte persoane, cu care ar fi comunicat pe telegram.

În unul dintre mesajele publicate pe Moldova-leaks.com, un oarecare Eu.Florea îi transmite lui Litvinenco un mesaj după miezul nopții, când Alexandr Stoianoglo se afla în arest preventiv, cu fotografii în care îi prezintă celula deja pregătită în Penitenciarul Nr.13 pentru Procurorul General suspendat.

Instituția prezidențială a confirmat că Telegramul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost spart. Totodată, instituția infirmă veridicitatea ultimelor postări


Pub