15 ordine Poliția a emis 15 ordine de restricție de urgență în 55 cazuri de violență în familie 30 % Debitul Nistru a căzut la 30% din medie; cod portocaliu de secă hidrologică pe râu 15 mil. € Microinvest semnează 15 milioane euro cu BSTDB pentru IMM-uri și investiții verzi 20,21 lei/EUR Euro crește la 20,21 lei și dolarul la 17,77 lei; leul continuă să se deprecieze
Președintele Comisiei de la Veneția recomandă majorității parlamentare să nu „confunde urgența cu graba”

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, recomandă majorității parlamentare să nu „confunde urgența cu graba”, atunci când vine vorba despre reformarea justiției și în particular despre modificarea Legii Procuraturii. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei vizite de lucru în Moldova, după întrevederea cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și secretarii de stat Veronica Mihailov-Moraru și Iulian Rusu.

Foto: captura ecran

„Comisia de la Veneția și Consiliul Europei cooperează cu R. Moldova de mai multe decenii deja și până acum am lucrat destul de bine cu diferiți președinți, cu Parlamente diferite. Și un succes de care am avut parte, care a fost votat de majoritatea, cu sprijinul opoziției sunt amendamentele la Legislația ce prevede reforma Justiției. Mai recent, au fost întrebări referitoare la Legea Procuraturii, precum și întrebări cu privire la alegerea unor membri ai CSM. Au fost și întrebări cu privire la componența CEC. În ceea ce privește Procuratura, Comisia de la Veneția, la sesiunea sa din săptămâna precedentă m-a mandatat să vin în RM, pentru a anunța că, Comisia de la Veneția va veni cu o opinie cu privire la Legea Procuraturii”, a declarat Gianni Buquicchio.

„În RM s-au lansat mai multe reforme, sunt mișcări noi, sunt schimbări și în discuțiile cu majoritatea actuală am accentuat importanța faptului de a nu se confunda urgența cu graba. Or, majoritatea a fost aleasă de moldoveni pentru a realiza anumite obiective, respectiv, trebuie să dea o satisfacție electoratului. Și ce le cere electoratul? Să fie mai fermi sau absolut fermi în lupta contra corupției. Ei cer o justiție eficientă și cer o viață mai bună în această țară. Respectiv, majoritatea parlamentară trebuie să țină cont de așteptările oamenilor. Dar pentru a realiza toate aceste lucruri, ei nu trebuie să se grăbească și să ajungă la niște soluții care să fie bazate pe un consens cât se poate de larg. Vorbesc despre dialogul cu opoziția, care trebuie să fie unul constructiv. Ei au dat dovadă de constructivism atunci când era vorba despre reformarea Constituției. Și trebuie să existe și dialog cu societatea civilă, care exprimă punctul de vedere și așteptările societății. Deci, să nu ne grăbim, să ne folosim de avantajele dialogului ca să fie eficiente reformele”, a subliniat președintele Comisiei de la Veneția.

Astăzi, membrii Grupului de Lucru de nivel înalt privind reforma justiției în Republica Moldova, condus de către directorul General pentru Drepturile Omului și Statul de Drept al Consiliului Europei, Christos Giakoumopoulos, și președintele Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Gianni Buquicchio au avut o întrevedere cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și secretarii de stat Veronica Mihailov-Moraru și Iulian Rusu.

În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat ultimele evoluții legislative și necesitatea asigurării continuității acțiunilor aferente reformei sistemului justiției inițiate cu suportul Grupului de Lucru de nivel înalt privind reforma justiției în Republica Moldova.

La 3 septembrie, Președinta Maia Sandu a promulgat modificările la Legea procuraturii, care stabilesc un mecanism de evaluare a Procurorului General, cu posibila demiterii acestuia din funcție, în cazul în care „nota” nu va fi satisfăcătoare.

În aceeași zi, Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, s-a adresat cu o sesizare la Curtea Constituțională în vederea controlului constituționalității operate de Parlament, „având în vedere gravele abateri în procesul elaborării, promovării și adoptării de către majoritatea parlamentară a modificărilor la Legea cu privire la Procuratură”.

Anterior, Procuratura a avizat negativ inițiativa, menționând că aceasta va lipsi de independență instituția.

Mai mult, 14 organizații neguvernamentale pentru drepturile omului au cerut majorității parlamentare PAS să nu se grăbească în adoptarea legilor importante și să respecte principiul transparenței decizionale.

Proiectul de lege a fost elaborat, după un șir de declarații publice ai exponenților PAS, prin care i se cerea actualului Procuror General, Alexandr Stoianoglo să plece din funcție, întrucât nu ar înregistra progrese pe dosarele de rezonanță.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub