Filmat în munții din apropiere de Râmnicu Vâlcea, România, videoclipul surprinde cadre pitorești și frumusețea sălbatică a locului. De la styling, până la locația autentică, a fost totul gândit să redea vizual forța și vulnerabilitatea versurilor din single-ul “Vântule”.
Însă, pentru ca să ajungă acolo, Misha Miller a trebuit să facă sacrificii. Mașina s-a blocat pe drum, iar echipa a continuat pe jos, contracronometru, pentru a nu fi prinși de noapte.
“A fost un drum periculos și ne-am speriat când mașina a început să se miște foarte tare. Eu eram îmbrăcată deja în hainele pentru filmare, spectaculoase într-adevăr, dar deloc practice pentru un urcuș pe munte. Totuși, a trebuit să ne adaptăm.”, povestește Misha Miller.

În ciuda emoțiilor, filmările au prins o notă magică. Exact în momentul în care camerele porneau, vântul s-a sincronizat și bătea cu forță.
Aceași forță neașteptată pe care au simțit-o în munți se regăsește în mesajul piesei „Vântule”. Single-ul esteprimul extras de pe viitorul album al Mishei Miller și marchează piesa centrală a proiectului, ce poartă un nume simbolic: “13:13”.
După emoțiile trăite în munți și puterea pe care piesa o transmite, ziua s-a încheiat fără accidente. Artista alături de echipă au avut parte de o seară liniștită, cu o masă tradițională și povești autentice despre viața la țară.
„M-am bucurat să descopăr o parte din România așa cum este ea, simplă, autentică și frumoasă. Iar carnea la garniță a fost o adevărată bunătate”, spune Misha Miller zâmbind.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!