10 răniți în atacul cu rachete asupra Kievului; o persoană a murit 51 evacuați după explozia într-un bloc din Florești; doi răniți 4.400 victime raportate ale abuzurilor comise de clerici în Italia 14,5 °C maxima estimată astăzi în Chișinău; cer variabil, fără precipitații
(video) Ședința Parlamentului: Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova, susținut de deputați

Deputații s-au întrunit astăzi în ședință. Pe ordinea de zi au figurat mai multe proiecte de legi, printre care și cel cu privire la modificarea Legii Aeroportului Internațional Mărculești, dar și cele cu privire la energia electrică și gazele naturale.

Foto: UNIMEDIA

update 18:31

Ședința s-a încheiat.

update 18:30

Proiectul de lege pentru modificarea articolului 55 din Legea nr.3/2016,cu privire la Procuratură, susținut de 56 de deputați.

update 18:21

Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985/2002 (combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselorfinanciare ale Uniunii Europene, susținut de deputați.

update 18:19

Proiectul de lege cu privire la medicamente, susținut de 57 de deputați.

update 18:15

Deputații examinează proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 108/2016 cu privire lagazele naturale (art.2, 3, 4, ș.a.). Proiectul susținut de 57 de deputați în lectura a III-a.

update 18:07

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului-cadru privind instituire Alianței Internaționale pentru Energie Solară (ISA), adoptat la Marrakesh la 15 noiembrie 2016, susținut în lectura a II-a de 64 de deputați.

update 18:01

Are loc examinarea proiectului de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea realizăriiproiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (SA „CET Nord”)”, faza II, semnat la Chișinău la 24 decembrie 2021. Proiectul susținut în lectura a II-a de 63 de deputați.

update 17:56

Eugeniu Sinchevici prezintă proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative pentru instituirea Programului național privind acordarea indemnizațiilor lunare tinerilor angajați în industrii de importanță strategică (Legea nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj și Codul fiscal nr. 1163/1997) nr. 201. Proiectul, susținut de 62 de deputați.

update 17:54

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea privind actele de stare civilă nr.100/2001 – art.1, 3, 4, ș.a.; Codul familiei nr.1316/2000 – art.2, 3, ș.a.; ș.a.) nr. 235, cu 59 de voturi, în lectura I.

update 17:45

Artenie Cătănoi prezintă proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea privind actele de stare civilă nr.100/2001 – art.1, 3, 4, ș.a.; Codul familiei nr.1316/2000 – art.2, 3, ș.a.; ș.a.) nr. 235.

update 17:44

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 178/2008 cu privire la Aeroportul Internațional Liber „Mărculești” nr. 208. a fost susținut în lectura I de 55 de deputați.

update 17:35

Șoimaru: S-a studiat părerea locuitorilor din satele din jurul Aeroportului Mărculești, inclusiv din satele celor 3 președinți ai RM: Snegur, Lucinschi și Timofti?

update 17:33

Igor Chiriac: Când ar putea să zboare primii pasageri de pe acest aeroport?

Vladimir Bolea: Este un aeroport funcțional, anula sunt 200 de aterizări și decolări. Urmează să vedem programul de investiții pe care îl va face AIC, cu cât mai rapid, cu atât mai repede. Sperăm în septembrie să avem primele zboruri charter, facem tot posibilul.

update 17:25

Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale prezintă proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 178/2008 cu privire la Aeroportul Internațional Liber „Mărculești” nr. 208.

update 17:24

Proiectul de lege ordinară cu privire la cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară nr. 190 a fost susținut cu votul a 57 de deputați.

update 17:19

Carolina Perebinos, secretar de stat MAE, prezintă proiectul de lege cu privire la cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară nr. 190.

update 17:18

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanțarea suplimentară pentru Proiectul „Învățământul superior”) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (acționând în nume propriu și în calitate de Agenție de Suport pentru Implementare a Facilității Globale de Finanțare Concesională), încheiat la 2 iunie 2025 nr. 217 a fost susținut în lecturile I și II, de 60 și, respectiv, 62 de deputați.

update 17:12

Petru Burduja, către Ludmila Pavlov: Cu referire la mijloacele împrumutate, în ultimii 4 ani, concret câte cămine au fosr renonvate și carev e soarta căminelor de la Universitatea Agrară?

Ludmila Pavlov: Prin actualul proiect renovăm 2 cămine, care vor fi finalizate la sfârșit de an. Mai avem planificată revonarea a 7 cămine universitare.

Igor Grosu: Domnuel deputat, dvs ca om evlavios, ascultați pînă la capăt, că așa apare un nimb la dvs, atâta corectitudine. Ascultați o doamnă. Poveste sunteți dvs.

Ludmila Pavlov: Noi v-am dat cifre concrete, cu numprul căminelor, cu adresa acestora. Vorbim de o renovare compeltă, pe alocuri reconstrucție.

Igor Grosu: Doamna Pavlov, nu are el de nevoie de răspunsurile dvs. Nu îi trebuiesc.

update 16:58

Ludmila Pavlov, secretar general adjunct la Ministerul Educației și Cercetării prezintă proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanțarea suplimentară pentru Proiectul „Învățământul superior”) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (acționând în nume propriu și în calitate de Agenție de Suport pentru Implementare a Facilității Globale de Finanțare Concesională), încheiat la 2 iunie 2025 nr. 217.

update 16:57

Proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 3, semnat la Chișinău la 2 iunie 2025, la Acordul de finanțare (Proiectul „Învățământul superior”) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, încheiat la Chişinău la 19 mai 2020) nr. 220 a fost susținut de 60 de deputați, în lecturile I și II.

update 16:46

Ludmila Pavlov, secretar general adjunct la Ministerul Educației și Cercetării prezintă proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 3, semnat la Chișinău la 2 iunie 2025, la Acordul de finanțare (Proiectul „Învățământul superior”) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, încheiat la Chişinău la 19 mai 2020) nr. 220.

update 16:45

Radu Marian prezintă raportul Comisiei economie, buget și finanțe la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (regimul datoriilor vamale și penalitățile aferente pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, reglementări privind primele de asigurare obligatorie de asistență medicală) nr. 155. 56 de deputați, în lectura a II-a.

update 16:43

Radu Marian prezintă raportul Comisiei economie, buget și finanțe la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (regimul datoriilor vamale și penalitățile aferente pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, reglementări privind primele de asigurare obligatorie de asistență medicală) nr. 155.

update 16:42

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 323/2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuințelor din blocul locativ situat în municipiul Chișinău, str. Alba Iulia nr. 91/3, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl (art.5, 7, 81) nr. 229 a fost susținut de 65 de deputați, în lectura I.

update 16:16

Vasile Cușcă, secretar de stat la Ministerul muncii și Protecției Sociale prezintă proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 323/2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuințelor din blocul locativ situat în municipiul Chișinău, str. Alba Iulia nr. 91/3, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl (art.5, 7, 81) nr. 229.

update 16:15

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea cadrului de protecție a drepturilor consumatorilor de servicii financiare) nr. 233 a fost susținut în lectura I, cu 58 de voturi.

update 15:41

Igor Grosu s-a arătat deranjat de întrebarea pe care i-a adresat-o Alla Darovannaia lui Dumitru Budianschi, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, pe proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea cadrului de protecție a drepturilor consumatorilor de servicii financiare): Doamna deputat, nu vă supărați, dar 4 minute ați consumat și nici măcar o întrebare pe conținut, Câte pagini, de conținut o întrebare. Nimic, vă spun eu ca neprofesor.

update 15:41

Dumitru Budianschi, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare prezintă Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea cadrului de protecție a drepturilor consumatorilor de servicii financiare) nr. 233.

update 15:40

Igor Grosu: Mai corectăm o scăpare a ședinței de astăzi și îi spunem la mulți ani domnului Druță. Să vă uite toate relele. Pe Vasile îl felicităm duăă următorul proiect.

update 15:38

Proiectul de lege privind managementul situațiilor de criză nr. 184 a fost susținut de 57 de deputați

update 15:26

Lilian Carp: Dacă sunt anumite propuneri, nou suntem gata să coacem acest proiect, ca să nu fie așa „serovatîi”, cum spune domnul Reidman.

update 15:09

Deputații au revenit în ședință. Deputatul Lilian Carp prezintă proiectul de lege privind managementul situațiilor de criză nr. 184.

update 14:03

Deputații au luat o pauză până la ora 15:00.

update 14:02

Proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997 și a altor acte normative nr. 232 a fost susținut în lectura I, cu 57 de voturi.

update 13:48

Petru Burduja: Am avut recent știri că Energocom a procurat gaze, dar nu a făcut public prețul. De ce nu se conformează și ei ca și toți operatorii de pe piață? Dacă toți eliberează factură la procurare, atunci să elibereze și companiile cărora încercați să le dați grif secret, secret comercial etc.

update 13:36

Victoria Belous prezintă proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997 și a altor acte normative nr. 232.

update 13:35

Proiectul de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2025 nr. 304/2024 (art.1, anexa nr.1, anexa nr.1.1. ș.a.) a fost aprobat în lectura I, cu votul a 56 de deputați.

update 13:25

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, prezintă proiectul de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2025 nr. 304/2024 (art.1, anexa nr.1, anexa nr.1.1. ș.a.).

update 13:22

Proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 nr. 303/2024. a fost susținut în lectura I, de 62 de deputați.

update 13:12

Adrian Belîi prezintă raportul Comisiei protecție socială, sănătate și familie la proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 nr. 303/2024.

update 13:10

Dumitru Pîslaru, secretat de stat la Minisiterul Muncii prezintă proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 nr. 303/2024 (art.1, anexa nr.1, anexa nr.2, anexa nr.3) nr. 227 din 18.06.2025:  În primele 4 aluni ale anului 2025 au fost acumulate venituri de 17 miliarde 998,5 milioane lei sau 37,5% din planul anual prevăzut. Contribuțiile sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 8 miliarde 656,7 milioane lei sau 31,1% din prevederile anuale, în creștere cu aproape 1 miliard de lei comparativ cu suma acumulată față de perioada similară din 2024.  Modificarea presupune majorarea veniturilor totale ale bugetului PAS cu 521 milioane 450 mii lei, cu un buget după modificare de 48 miliarde 484 milioane 520 mii lei. Rectificăm bugetul PAS ca să oferi suportul de 1000 de lei pentru fiecare elev din clasele 1-9.

update 13:07

Igor Grosu: Am avut o scăpare impardonabilă și vreau să o corectez. În perioada premergătoare și-au sărbătorit zilele de naștere colegii: Larisa Novac, Marina Morozova, Ana Racu. La mulți ani! Vă rog să mă iertați.

update 13:06

Proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2025 nr. 310/2024 (art.1, 2, 3, ș.a.) nr. 226 din 18.06.2025 a fost susținut în lectura I, de 57 de deputați.

update 12:52

Burduja: De ce nu a venit astăzi premierul la tribună să se laude cu modificările la buget, în plină campanie electorală? Nu știu cum v-a convins pe dvs, domnule președinte al Parlamentului, să ieșiți cu ministrul Educației. 

update 12:28

Vasile Grădinaru: Avem un primar general turist, speram că măcar deputații nu vor fi turiști. Colegul de partid al lui Ivan Ceban am sperat că va fi aici în sală și va pune întrebări referitor la cele 98 de milioane pe care ar fi trebuit să le valorifice primăria Chișinău. Se4 plimbă de mânuță ba pe la mare, ba pe la Padova, nu au timp să aprobe bugetul municipal.

update 12:26

Radu Marian prezintă raportul la proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2025 nr. 310/2024 (art.1, 2, 3, ș.a.) nr. 226 din 18.06.2025.

update 12:22

Valentina Manic: Propuneți reducerea cu 153 mil. lei a alocațiilor destinate finanțării investițiilor capitale pentru autoritățile bugetare. Care a fost motivul?

Victoria Belous: Respectivele propuneri au venit de la autoritățile care nu reușesc să valorifice, după estimările lor, toate sumele alocate pentru 2025. Vorbim de construcția penitenciarului Chișinău, dar oricum am lăsat o sumă.

update 12:08

Marian: Câți copii vor beneficia de ajutorul unic pentru școală?

Victoria Belous: Rog colegii din culise să dea datele concrete.

update 12:08

Victoria Belous, ministra Finanțelor, prezintă proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2025 nr. 310/2024 (art.1, 2, 3, ș.a.) nr. 226 din 18.06.2025: Proiectul prevede majorarea veniturilor și cheltuielilor cu 647,7 milioane lei.

update 12:06

Proiectul de lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr. 234 a fost susținut în lectura I și II.

Batrîncea: Nu credem în amalgamări bevenole cum nu credem în distrugere pozitivă sau lichidare optimistă și nu credem că statul va avea de reparat mai puțini km de drum, de apeduct, de canalizare.

update 11:48

Andrei Strah, secretar general adjunct al guvernului, prezintă proiectul de lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr. 234.

update 11:46

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (susținerea economiei digitale și a serviciilor electronice) a fost aprobat, în lectura a III-a, cu 58 de voturi.

update 11:43

Găgăuz: BCS solicită audierea ministrei de Interne, cu referire la incidentul de duminică, atunci când mai mulți cetățeni au fost maltratați de reprezentnații organelor de forță

Lilian Carp: Mai degrabă aș chema procurorul să vedem dacă a deschis vreun dosar la cei care au făcut provocări acolo. Nu au avut curajul să ste aîn fruntea protestattarilor, iar carabinierii au acționat cel mai corect

Inițiativa Allei Darovannaia a întrunit 14 voturi.

update 11:40

Inițiativa a întrunit 13 nvoturi

update 11:39

Igor Grosu: Nu e corect principiul: cei care au, cei care nu au. Părinții care câștigă mai mult, plătesc impozite mai mari

update 11:38

Larisa Novac: Comparativ cu dvs, noi acești bami i-am găsit.

update 11:37

Alla Darovannaia: Propunem includerea proiectului privind oferirea 3000 de lei copiilor din clasele 1-9. Văd că sunteți foarte fericiți, înseamnă că veți susține. Pe parcursul a 4 ani am promovat proiectul nostru de o mie de lei, dar el urma să fie redactat în condițiile prețurilor și costurilor. Doar la cerere se va oferi suma

update 11:35

Adela Răileanu, BCS: Solicităm excluderea proiectului 191 cu privire la modificarea Codului serviciilor media audiovizuale. Avem două avize dure de la Consiliul Europei și de la Comisia de la Veneția.

Inițiativa a întrunit 15 voturi.

update 11:33

Olesea Stamate: Solicit includerea proiectului 234 privind modificarea legii cu privire la Curtea Constituțională, în ceea ce privește selectarea judecătorilor constituționali.

Inițiativa a întrunit doar 15 voturi.

update 11:32

A fost exclus de pe ordinea de zi proiectul 132, cu privire la energia electrică și inclus pe ordine proiectul 175, privind înființarea și regimul special de funcționare a parcului de tehnologii avansate.

update 11:30

Au fost excluse de pe ordinea de zi proiectele 68 și 137.

update 11:29

La solicitarea autorilor, au fost excluse de pe ordinea de zi proiectele priuvind instituțiile publice și 165 și 166.

update 11:28

Batrîncea: Credem că și RM trebuie să condamne războiul din Orientul mijlociu, e prea periculos pentru întreaga omenire.

update 11:25

Deputați din cadrul Comisiei Politică externă din Croația sunt prezenți în Parlament astăzi.

update 11:20

Un  grup de sportivi este aplaudat de parlamentari, în plen.

update 11:15

Igor Grosu le cere moldovenilor din Israel „să urmărească foarte atent recomandările autorităților israeliene, pentru a nu-și pune viața în pericol”.

update 11:13

Deputații au început ședința cu imagini video de la atacul rusesc din Ucraina, din 17 iunie și au ținut un minut de reculegere.

Urmăriți live, pe UNIMEDIA:

Vedeți mai jos ordinea de zi și suplimentul la ordinea de zi a ședinței:

 


Pub