4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) „Nu cred că a adormit la volan”. Viceprimarul din Pelenia, despre şoferul care a strivit doi polițişti, la Sângerei: Avea probleme de sănătate, iar în ultimul timp primea medicamente

Viceprimarul localității Pelinia în care locuia șoferul implicat în accidentul de la Sîngerei susține că bărbatul de 51 de ani se întorcea de la Chișinău. Acesta a declarat pentru Life Documentary că nu crede că șoferul ar fi adormit la volan, ci, mai degrabă, că i s-ar fi făcut rău.

Foto: Colaj

Potrivit viceprimarului localității, bărbatul se întorcea de la Chișinău, nu de la un eveniment privat, ci de la fiul său, pe care îl ajuta să facă reparații în apartament. Acesta susține că bărbatul de 51 de ani era o persoană responsabilă și cu o reputație ireproșabilă. Ion Băbălău nu crede că acesta ar fi putut adormi la volan, ci, mai degrabă, că i s-ar fi făcut rău. Potrivit lui, șoferul avea de ceva vreme probleme de sănătate, iar de curând urma un tratament medicamentos.

„El nu avea minusuri. Era o persoană retrasă, cuminte. El este profesor la școala muzicală, are ansambluri, are la educație copii. Putea să fi fost momentul că el, în ultimul timp, avea ceva probleme cu tensiunea. Îmi spunea un coleg de-al lui că urmează un tratament și ia pastile pentru tensiune.

Din spuse, pe el l-au dat jos din mașină oamenii care s-au oprit și el încă nu era conștient, el nu și-a dat seama și nici nu știa ce s-a întâmplat”, a declarat Băbălău.

Pe 23 iunie, doi polițiști de patrulare au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei, în timp ce se aflau pe acostament în timpul serviciului.

La scurt timp, pe rețele au apărut imagini video de la fața locului.

Șoferul care a lovit doi polițiști la Grigorăuca, raionul Sîngerei, ar fi adormit la volan, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Ulterior, cei doi polițiști care au fost striviți de o mașină la Grigorăuca au decedat la spital.

Cei doi polițiști aveau 25 și 29 de ani. Poliția Națională a transmis un mesaj de condoleanțe, exprimând regretul profund pentru pierderea celor doi angajați.

Pe data de 26 iunie, sute de persoane, printre care colegi, rude, prieteni și reprezentanți ai instituțiilor de drept l-au petrecut pe ultimul drum pe polițistul Mihai Chiriac.

Victoria, soția polițistului Mihail Chiriac, spune că și-a văzut partenerul pentru ultima dată în dimineața tragediei, când acesta a plecat spre Bălți. Femeia povestește că a aflat despre decesul soțului în timp ce se îndrepta spre Spitalul din Sîngerei, după ce inițial fusese informată că acesta este în viață, dar în stare gravă. „Dimineața l-am petrecut la muncă, dar ceva parcă mă înțepa în partea stângă, mai mult nu l-am mai văzut”, a povestit Victoria.


Pub