„În cadrul investigațiilor s-a stabilit că, la începutul lunii octombrie 2025, un grup format din mai multe persoane originare din România și Republica Moldova a identificat, prin intermediul rețelelor de socializare, o tânără de 22 de ani din Republica Moldova. În urma discuțiilor online purtate cu unul dintre suspecți, victima a fost amenințată și constrânsă să-și predea mașina pe care o avea în posesie.
Ulterior, după ce tânăra a realizat caracterul manipulator al suspectului și a decis să întrerupă comunicarea cu acesta, a început să fie amenințată cu forța fizică și cu răspândirea unor informații defăimătoare despre ea.
Astfel, la începutul lunii octombrie, în momentul în care cei doi cetățeni români, sprijiniți de un cetățean moldovean, s-au deplasat în sectorul Buiucani al capitalei, la domiciliul victimei, pentru a prelua automobilul acesteia și a-l transporta în România, au fost reținuți cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”.
În urma măsurilor întreprinse, doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al treilea, în arest la domiciliu, acesta colaborând cu ancheta.
Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani, precum și o amendă de la 42 500 la 67 500 de lei”, comunică Poliția Națională.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!