(video) La pas grăbit: Ambasadorul rus a ajuns la MAE, după ce a fost convocat de urgență, în legătură cu atacul cu drone

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, a ajuns la MAE, fiind convocat de urgență, după ce Moldova a fost atacată cu drone în aceasta dimineață, 13 februarie.

Foto: Colaj

„Nu am ce să vă spun, până ce”, a comentat ambasadorul și a intrat grăbit în sediul MAE, conform unui video publicat de newsmaker.md.

În această noapte, în urma unui atac masiv cu drone a portului din Reni, Ucraina, patrulele poliției de frontieră au semnalat mai multe aparate de zbor de acest tip care au traversat teritoriul Republici Moldova.

Una dintre drone a căzut pe un teren agricol în preajma satului Ciumai, raionul Taraclia, iar cealaltă a explodat pe un câmp la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga.

Totodată, noi fragmente de dronă au fost depistate lângă orașul Taraclia. Acestea au căzut aproximativ la 2 km de Spitalul Raional.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție, după ce țara noastră a fost atacată cu drone rusești, noaptea trecută, ținta fiind portul Reni. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este criminal. Lăsați-ne pe noi, națiuni pașnice, în pace”, a scris Maia Sandu, pe platforma X. Și speakerul Igor Grosu a condamnat atacurile aeriene.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și convoacă ambasadorul agreat al Federației Ruse. Reacția vine după ce Moldova a fost atacată cu drone rusești, noaptea trecută, ținta fiind portul Reni.


Pub