35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
„Investitori străini” într-o afacere cu droguri: Patru cetățeni ucraineni, plasați în arest pentru 30 de zile în Moldova

Sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP au destructurat activitatea ilicită specializată în contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP, pastile Ecstasy, marijuana și substanțe psihoactive de tip nou (NPS), prin intermediul magazinelor online.

Foto: Fb/ PCCOCS

Ulterior reținerii celor patru, cu sprijinul angajaților Brigăzii cu Destinație specială „Fulger”, la solicitarea procurorilor PCCOCS, aceștia au fost plasați în arest preventiv, pentru un termen de 30 de zile.

„În cadrul operațiunii, au fost efectuate 12 percheziții și au fost reținute patru persoane. Figuranții, un bărbat și trei femei, au vârste cuprinse între 25 și 35 ani și sunt originari din Ucraina, Odessa. Cei patru și-au divizat rolurile în cele de curieri, depozitar și administrator.

Pentru ca să-și asigure o activitate ilegală nestingherită, conducătorul grupului criminal, aflat în Ucraina, a contractat un informatician, care a creat un instrument de comunicare securizat, folosit la racolarea noilor membri, atribuirea rolurilor, transmiterea indicațiilor și pentru controlul acțiunilor. În scopul asigurării operațiunii de contrabandă, acesta racola preponderent ucraineni în calitate de curieri pentru transportarea drogurilor din Ucraina în Moldova. Odată ajunși la Chișinău, curierii închiriau mașini, apartamente sau camere în hotel, apoi timp de câteva zile aceștia ambalau drogurile conform cantităților solicitate și le plasau în ascunzișuri pentru clienții din Chișinău și Bălți.

Urmare a perchezițiilor de la domiciliile și camerele de hotel închiriate, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de tip PVP („sare”) – 2,5 kg, marijuană sub formă de muguri – 1,5 kg, pastile Ecstasy – 500 bucăți, ciuperci cu efect halucinogen – 100 gr, înscrisuri de ciornă, precum și cântare electronice. Pe piața neagră, valoarea drogurilor ridicate se estimează la aproximativ 1.900.000 lei.

Perchezițiile sunt rezultatul documentării grupului criminal organizat de către oamenii legii timp de 3 luni. Însă, după studierea înscrisurilor de ciornă, investigatorii au concluzionat că, de la începutul anului 2021 până în prezent, membrii grupului au transportat și plasat în ascunzișuri, în Moldova, cantități mult mai mari de droguri: peste 35 kg de droguri de tip PVP, 20 kg de marijuană de calitate superioară, peste 10.000 pastile Ecstasy și peste 1 kg de ciuperci cu efect halucinogen”, arată comunicatul emis de PCCOCS.

Suspecții riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.


Pub