36,28 lei/l Motorina urcă la 36,28 lei/l, benzină coboară la 31,40 lei/l – noile prețuri ANRE 200 Aproape 200 sesizări violență domestică: 6 ordinanțe protecție, 14 procese-verbale 20,0905 lei/EUR Euro scade la 20,0905 lei, dolarul la 17,9476 lei – cursul BNM de luni 1.000 lei Compensații de până la 1.000 lei pentru 660.000 de gospodării: buget 2,7 mld lei sezon rece
Detalii despre fetița salvată de pompieri, în timp ce atârna la geamul etajului 12 al unui bloc din capitală

O misiune fără precedent a fost realizată de pompierii IGSU chiar de Crăciun pe stil nou. Fetița de opt ani care a fost salvată, după ce a fost observată de trecători că atârnă de geam la etajul 12 al unui bloc de locuit, este acum acasă, în siguranţă, alături de mama ei. Specialiștii îi vor oferi toată asistența necesară, inclusiv psihologică.

Foto: fb/ Tatiana Bogdan

Șefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Zinaida Micleușanu, a declarat pentru IPN că este vorba despre singurul copil din familie și până acum nu s-a aflat în vizorul autorităţii tutelare.

„Ne-am autosesizat de ieri şi urmează să fie luată în vizor, pentru a identifica posibilele cauze de ce copilul a recurs la acest gest şi ce s-a întâmplat de fapt. Reprezentatul autorităţii tutelare ieri a fost alături de copil, în procesul cercetării cazului şi audierii acestuia. Urmează cauza a fi investigată. Copilul şi familia va fi investigată medical, psihologic şi inclusiv social”, a precizat Zinaida Micleușanu.

Potrivit IPN, Șefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului cheamă părinții să nu lase copiii singuri acasă, chiar dacă e vorba de copii mai mari. Dacă trebuie să meargă la muncă sau au alte urgențe, e bine să apeleze la rude sau vecini, care vor supraveghea minorul.

Potrivit ofiţerului de presă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, Natalia Stati, s-a stabilit că minora se afla singură acasă în momentul incidentului. Mama era la muncă, iar tatăl este plecat peste hotare. Când vor fi stabilite toate circumstanțele, se va decide dacă părinții vor fi sau nu pedepsiți pentru lăsarea în primejdie.

În ziua de Crăciun pe stil nou, pompierii IGSU au fost alertați că un copil atârnă de balcon, la etajul 12 al unui bloc de locuit. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri care a deblocat ușa locuinței și a stabilit că în apartament nu se afla altcineva. După finalizarea operațiunii, minora a fost predată echipajului medical.


Pub