„Avem o problemă cu infecțiile respiratorii acute în municipiul Chișinău, în special la copii. Săptămâna trecută am avut o situație critică când toate spitalele municipale au fost supraaglomerate, practic nu am avut locuri libere și am suplinit paturi adiționale atât la spitalul clinic municipal pentru Copii nr.1, la spitalul de Copii Municipal din Chișinău V. Ignatenco și la spitalul Boli Infecțioase pentru Copii. Foarte mulți copii cu infecții respiratorii, cu bronșiolită, pneumonie, inclusiv cu insuficiență respiratorie au ajuns în instituțiile noastre.
A fost un moment dificil. După cum am zis am suplinit locuri suplimentare și echipe. Totodată, ne-am adresat cu o scrisoare la Ministerul Sănătății, am discutat cu colegii de la Institutul Mamei și Copilului pentru a reprofila anumite secții somatice din cadrului institutului anume pentru copii cu pneumonii și infecții respiratorii. La etapa de astăzi, situația rămâne complicată, totuși presiunea nu este cea de săptămâna trecută. Urmărim, este o prioritate pentru noi”, a spus Gîlca.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!