Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a transmis miercuri pentru AFP că cel puţin 50 de persoane, dintre care 22 copii, au fost ucise în urma unor atacuri israeliene asupra teritoriului palestinian, în noaptea de marţi spre miercuri, relatează AFP.
„Cel puţin 50 de persoane au fost ucise, dintre care 22 copii şi mai multe femei (...), în urma unor atacuri israeliene care continuă de ieri seară (marţi - n.r.) asupra Fâşiei Gaza”, a precizat Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al Apărării Civile.
Aproximativ 200 de persoane au fost rănite în ceea ce constituie „o încălcare clară şi flagrantă a acordului de încetare a focului”, a adăugat el, deplângând o situaţie „catastrofală şi terifiantă” în enclava palestiniană, scrie Agerpres.
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte patru rănite într-un atac asupra unei clădiri rezidențiale din cartierul Sabra al orașului, iar o zonă din apropierea spitalului Shifa – cel mai mare spital încă funcțional din nordul Gazei – a fost, de asemenea, lovită, au informat oficiali din Gaza, martori și presa Hamas, potrivit Reuters.
Armata israeliană nu a comentat imediat atacurile, care reprezintă cel mai recent episod de violență într-un armistițiu fragil ce durează de trei săptămâni și care a urmat unei declarații a biroului lui Netanyahu, potrivit căreia acesta a ordonat lovituri imediate.
Declarația nu a oferit un motiv concret pentru atacuri, însă un oficial militar israelian a spus că Hamas a încălcat încetarea focului desfășurând un atac împotriva forțelor israeliene într-o zonă din enclavă aflată sub control israelian.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!