Bărbatul de 48 de ani a mers pe jos timp de o săptămână după conflictul domestic, iar agenții de poliție l-au găsit pe 1 decembrie mergând pe marginea unui drum național, la ora 2 dimineața.
Locuitor al provinciei Como, în nordul Italiei, bărbatul a reușit să ajungă în Fano, un mic oraș pe coasta adriatică, aflat la o distanță de 450 de kilometri distanță.
La început, polițiștii care l-au oprit pentru încălcarea regulilor de carantină nu au crezut că a venit tocmai din Como, însă după ce i-au verificat numele au aflat că bărbatul fusese dat dispărut de către soția sa cu o săptămână în urmă.
Presa italiană a relatat că bărbatul era obosit, însă părea lucid, și a recunoscut că nu și-a dat seama că a parcurs o distanță atât de mare. El a mai spus că a primit mâncare de la oamenii întâlniți pe drum în călătoria sa, pe durata căreia a mers în medie 65 de kilometri în fiecare zi. "Sunt bine, doar puțin obosit", a declarat el, potrivit publicației Il Resto del Carlino din Fano, citează Digi24.
Soția acestuia, care a venit să-l ridice de la poliție, a confirmat că bărbatul a ieșit din locuință în urmă cu o săptămână, după o ceartă, și nu mai fusese văzut de atunci.
Bărbatul a fost amendat cu 400 de euro pentru că a încălcat măsurile de carantină impuse de statul italian.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!