Potrivit instituției, Moldova poartă discuții continue cu Bulgaria și România, inclusiv cu compania Rompetrol, pentru a asigura necesarul de benzină, motorină și kerosen pentru aeronavele ce efectuează curse de la Aeroportul Chișinău.
„Consiliul a înaintat o ofertă de achiziționare a depozitului Lukoil din Aeroport, pentru ca statul să preia infrastructura și resursele companiei. Data-limită pentru această ofertă este 17 noiembrie, având în vedere că de la 21 noiembrie Lukoil va fi în incapacitate de funcționare.
Moldova se aliniază sancțiunilor americane. Totodată, precum au făcut și alte țări din UE, Guvernul a solicitat o derogare temporară de la SUA de operare a companiei sub sancțiuni până rezolvăm problema, așa încât aprovizionarea cu resurse petroliere a Republicii Moldova să nu fie perturbată, iar viața oamenilor de zi cu zi să nu fie afectată”, precizează Ministerul.
Anterior, premierul Alexandru Munteanu a recunoscut că țara noastră este dependentă de unele servicii ale companiei Lukoil, gigantul rus de pe piața petrolieră din Moldova, care a fost plasată în lista de sancțiuni de către Statele Unite ale Americii. Deși oficialii spun că „toți trebuie să se alăture acestor sancțiuni”, se pare că o soluție clară la problemele care se vor isca în țară autoritățile nu au.
Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiei petroliere ruse Lukoil nu vor afecta Republica Moldova. Declarația aparține ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a dat asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere va continua fără impedimente.
SUA au impus noi sancțiuni care vizează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei – Rosneft și Lukoil – într-un efort de a presa Moscova să negocieze un acord de pace în Ucraina.
Compania rusă Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunţat la final de octombrie 2025, că a acceptat oferta grupului elveţian de comerţ cu materii prime Gunvor pentru achiziţionarea activelor sale din afara ţării, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva companiei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!