22,82 lei/l Benzină maxim 22,82 lei/litru, motorină 19,40 lei/l mâine după scumpire 10 bani; ANRE aprobă 519,4 mil. lei Buget Procuratura 2026; 57,4 mil. Anticorupție, 58,4 mil. PCCOCS; proiect avizat CSP azi 33,8 mil. € Proiect eficiență energetică grădinițe Chișinău; BERD finanțează izolări termice majore CMC 42 Evacuați centru plasament Dubăsari după incendiu lumânare; victimă 67 ani arsuri grave IGSU
O statuie cu Donald Trump şi Jeffrey Epstein, instalată discret în faţa Capitoliului

O statuie de trei metri înălţime reprezentându-i pe preşedintele american Donald Trump şi pe miliardarul defunct Jeffrey Epstein - mână în mână - a fost instalată marţi dimineaţa, în mod discret, în faţa Capitoliului, la Washington, scrie observatornews.ro.

Foto: Captură de ecran

Două plăci comemorative se află pe soclul statuii, relatează The Guardian.

Una dintre ele trimite la o declaraţie făcută odinioară de către defunctul om de afaceri despre actualul şef al statului american.

"Marcăm legătura durabilă dintre preşedintele Donald J. Trump şi «cel mai apropiat prieten» al său", scrie pe soclul statuii.

Celaltă cuprinde fragmente din felicitarea trimisă de către Trump lui Epstein, al cărei conţinut a fost dezvăluit în iulie de către ziarul The Wall Street Journal (WSJ).

"Avem anumite lucruri în comun, Jeffrey”, ”enigmele nu îmbătrânesc niciodată” şi ”fie ca fiecare zi să fie alt secret minunat", scrie în această inscripţie.

Statuia - denumită "Cei mai buni prieteni pentru totdeauna" - este semnată de către colectivul artistic anonim "The Secret Handshake" ("Strângerea de mână secretă").

Autorii o consideră "un act de libertate de exprimare menit să suscite reflecţia asupra legăturilor trecute ale celor doi".


Pub