15–49 L/mp Avertizare cod galben: ploi cu 15–49 litri pe metru pătrat pe arii extinse 1.200 arestări Proteste în Franța: 1.200 de arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri și violențe 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 euro lunar pentru șase luni printre pinguini la Port Lockroy 20% reducere Marin Madan la Operă: spectacolul „Moldovan” cu 20% reducere la bilete până 21 octombrie
(video) „Fuck you!”. Emilian Crețu, reacție acidă după imaginile cu BMW-ul lângă Piața Centrală: Jenea a venit să mă ia, iar polițistul s-a apropiat și a făcut o glumă

Actorul Emilian Crețu a avut o reacție acidă, după ce BMW-ul său a fost surprins oprit într-un loc interzis, în apropierea Pieței Centrale din capitală, afirmând că nu este vorba despre o parcare neregulamentară, după cum a fost interpretat. „Unii abia așteaptă să mă pună la pământ, să mă îngroape”, a spus prezentatorul.

Foto: colaj

„Eu nu am problema parcărilor. Am fost la piață, iar atunci când cobor undeva, Jenea merge mai departe cu mașina. Când îi spun că ies în câteva secunde, el vine să mă ia și, evident, trebuie să oprească pentru asta. Așa s-a întâmplat și în acest caz: el a oprit, iar eu am venit cu pungile ca să urc în mașină.

Acolo era un polițist care m-a salutat și a făcut o glumă: «Emilian, gata, ducem mașina la parcarea specială». De unde ați luat voi că m-am parcat neregulamentar”, a declarat Emilian Crețu.

Actorul și prezentatorul TV Emilian Crețu a fost surprins, potrivit internauților, cu BMW-ul său parcat într-un loc interzis, în apropiere de Piața Centrală. Potrivit imaginilor video, lângă acesta se afla și un polițist, cu care actorul purta o discuție.


Pub