Cel mai mare furnizor de energie electrică a confirmat că a primit avertizare de reducere a livrărilor de la Cuciurgan

Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică a confirmat că a primit o scrisoare de la Centrala de la Cuciurgan, prin care a fost informat despre posibila reducere a furnizării energiei electrice, din cauza neclarității în privința contractului dintre Moldovagaz și Gazprom privind aprovizionarea cu gaze naturale.

Foto: UNIMEDIA

„Contractele privind furnizarea și transportul de gaz natural între Gazprom și Moldovagaz, așa cum a fost anunțat de către autoritățile centrale și Moldovagaz, urmează a fi definitivate în următoarele zile, fiind găsită o soluție atât pentru furnizarea, cât și transportul acestuia până la consumatorii din Republicii Moldova”, se arată într-un comentariu pentru Mold-Street.com, oferit de Premier Energy.

Adițional, Premier Energy menționează că „sistemul electroenergetic al Moldovei este interconectat cu cel din Ucraina, fiind gestionat de operatorii sistemului de transport din ambele țări, fapt care permite, în cel mai rău caz, asigurarea echilibrului sistemului electroenergetic al Republica Moldova, astfel încât să fie asigurată în orice moment livrarea continuă către consumatorii noștri, fără a provoca unele deconectări din acest motiv”.

Compania „contează pe un rezultat pozitiv în urma discuțiilor actuale ce se desfășoară în prezent la Sankt Petersburg între Moldovagaz și Gazprom, cu participarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltări Regionale din Republica Moldova”.

În scrisoarea întreprinderii din stânga Nistrului adresată autorităților de la Chișinău, publicată de Alexandru Slusari, se arată că, în legătură cu reducerea volumului de gaze livrat de Gazprom, centrala va produce mai puţină energie electrică. Drept consecinţă, dacă MoldovaGaz nu ajunge la o înțelegere cu Gazprom pe subiectul livrării de gaz până pe 10 noiembrie, din 11 noiembrie, Cuciurganul va livra mai puțină electricitate către malul drept al Nistrului.


Pub