40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
Ești salariat? Iată ce recomandă CNSM pentru a-ți proteja drepturile, în contextul situaţiei epidemiologice

În contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi în scopul asigurării respectării drepturilor şi intereselor salariaţilor, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova vine cu anumite recomandări pentru salariați.

Foto: UNIMEDIA

Recomandări referitoare la raporturile de muncă vizează următoarele aspecte:

1. Examinarea de către părţi a posibilităţii prestării muncii la domiciliu (conform art. 290 din Codul muncii);

2. Stabilirea, cu acordul scris al salariatului, a programelor individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă (conform art. 100 alin. (7) din Codul muncii);

3. Stabilirea, cu acordul ambelor părţi, a timpului de muncă parţial (conform art. 97 din Codul muncii), salariaţii fiind remuneraţi proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului efectuat;

4. Înregistrarea la unitate a staţionării (conform art. 801 din Codul muncii), salariaţii fiind remuneraţi conform art. 801 alin. (2) din Codul muncii. Potrivit normei juridice vizate, retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, cu excepţia perioadei şomajului tehnic (art.80), se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decât în mărimea unui salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţionare;

5. Acordarea salariaţilor (în baza unei cereri scrise) a concediului de odihnă anual (conform art. 112 din Codul muncii), inclusiv a concediilor de odihnă anuale nefolosite (conform art. 119 alin. (3) din Codul muncii), cu achitarea indemnizaţiei de concediu conform art. 117 din Codul muncii;

6. Acordarea salariaţilor (în baza unei cereri scrise a salariatului şi cu consimţământul angajatorului) a unui concediu neplătit (conform art. 120 din Codul muncii).

Totodată, angajatorii sunt îndemnați să întreprindă toate măsurile ce ţin de securitatea şi sănătatea muncii, care reies din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186/2008, precum şi toate cerinţele minime aprobate în sensul implementării legii menţionate (ex.: acordarea echipamentului individual de protecţie şi întreprinderea altor acţiuni ce se impun, pornind de la specificul activităţii unităţii).

Din 16 martie, toate punctele comerciale cu amănuntul din țară, cu excepția magazinelor alimentare, farmaciilor și stațiilor PECO au fost nevoite să își sisteze activitatea, în urma deciziei Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică. De asemenea, s-au închis pentru o perioadă restaurantele, cantinele, barurile, etc., totuși, păstrând dreptul de a livra către consumatori produse. Și piețele din țară au fost închise. Astfel, mii de angajați, care nu pot munci de la distanță, au fost nevoiți să stea acasă, majoritatea, fără nicio sursă de venit.

La 17 martie, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru 60 de zile, până în 15 mai 2020.

Ulterior, Comisia extraordinară pentru sănătate publică a decis ca din 23 martie să fie reluate mai multe activități de comerț cu amănuntul, printre care și magazinele specializate în vânzarea articolelor sanitaro-igienice, magazinele agricole, magazinele specializate în piese de schimb și alte produse conexe serviciilor de deservire tehnică a unităților de transport și utilajului agricole etc.


Pub