20,57 lei/l ANRE anunță tariful maxim pentru motorină de mâine; benzina urcă din nou 5 Rețineri în dosarul piramidei TUX: cinci persoane ridicate de oamenii legii 19,676 lei/€ Leul câștigă ușor față de euro; vezi cursurile BNM afișate azi 25 ani Machena primește sentință definitivă pentru asasinat comis în penitenciar
WSJ: Ucraina și aliații săi europeni i-au prezentat lui Trump planul lor pentru negocierile cu Putin. Varianta rusă, respinsă

Țările europene și Ucraina au răspuns la „planul rus de încetare a focului” cu o contrapropunere care, în opinia lor, ar trebui să constituie baza negocierilor viitoare dintre Donald Trump și Vladimir Putin, transmite stirileprotv.ro.

Foto: Profimedia

Propunerea Kievului și a aliaților săi europeni prevede un armistițiu obligatoriu înainte de luarea oricăror alte măsuri, precum și orice „schimb de teritorii” numai pe bază reciprocă – adică, dacă Ucraina își retrage trupele din unele regiuni, Rusia trebuie să-și retragă trupele din altele, scrie cotidianul Wall Street Journal (WSJ).

„Nu poți începe un proces cedând teritoriu în mijlocul luptelor”, a declarat una dintre sursele publicației. Țări precum Franța, Germania și Regatul Unit au prezentat o contrapropunere, stipulând armistițiul ca condiție prealabilă pentru continuarea negocierilor.

În plus, acest plan prevede că orice concesii teritoriale din partea Kievului trebuie să fie susținute de garanții de securitate solide – în special, potențiala aderare a Ucrainei la NATO, se arată în articol.

Europa susține Ucraina indiferent de poziția SUA

Sursele WSJ spun că obiectivul planului este ca Europa și Ucraina să stabilească o linie roșie comună care să se aplice oricăror negocieri potențiale cu Rusia.

Această propunere a fost prezentată sâmbătă la o reuniune a consilierilor de securitate națională. Partea americană a fost reprezentată de vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și trimișii speciali ai președintelui Trump, Steve Witkoff și Keith Kellogg.

Aliații europeni ai Kievului le-au spus că viitorul Ucrainei nu poate fi discutat fără Ucraina și că Europa va continua să furnizeze Ucrainei arme și fonduri, indiferent de poziția SUA, a declarat o sursă pentru WSJ, potrivit Ukrainska Pravda.

„Viitorul Ucrainei nu poate fi decis fără ucrainenii care luptă pentru libertatea şi securitatea lor de mai bine de trei ani”, a declarat Emmanuel Macron pe X după discuţiile cu Volodimir Zelenski, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul britanic Keir Starmer.

„Rămânem hotărâţi să sprijinim Ucraina, lucrând într-un spirit de unitate şi bazându-ne pe eforturile depuse în cadrul Coaliţiei voluntarilor”, a adăugat el, referindu-se la ţările occidentale dispuse să contribuie la securizarea Ucrainei în cazul unui acord de pace cu Rusia. „Europenii vor fi, de asemenea, parte integrantă a soluţiei, deoarece este vorba de securitatea lor”, a mai spus el.


Pub