Locuința se află în cartierul Hell’s Kitchen și are o suprafață de aproximativ 344 de metri pătrați. Penthouse-ul ocupă două niveluri și dispune de patru dormitoare, trei băi și jumătate, dar și de o terasă pe acoperiș, cu vedere spre Manhattan.
Cum arată penthouse-ul în care a locuit Lady Gaga
Apartamentul impresionează prin spațiile generoase și prin modul în care sunt organizate încăperile. La primul nivel se află două dormitoare, fiecare cu baie proprie, un hol de intrare, un birou și bucătăria. Zona de living și cea de dining sunt amenajate într-un spațiu deschis, în care se remarcă șemineul și un candelabru de mari dimensiuni, amplasat deasupra mesei.
O scară interioară face legătura cu etajul superior, unde se găsește dormitorul principal. Camera beneficiază de mai multe ferestre și de un luminator, care permit luminii naturale să pătrundă în încăpere. Tot aici se află un dressing spațios și o baie amenajată în nuanțe deschise, cu o cadă și un lavoar lung.
Dormitorul principal are acces direct la o terasă exterioară, de unde poate fi admirată zona Midtown Manhattan. Pe lângă spațiile private, viitorii proprietari vor avea acces la sala de fitness și la spații de depozitare. Clădirea dispune, de asemenea, de portar și de un administrator pentru rezidenți.
Potrivit informațiilor publicate de Robb Report, apartamentul a fost vândut ultima dată în 2018, pentru 6,1 milioane de dolari. Acum, proprietatea este scoasă din nou pe piață, la un preț de puțin sub 7 milioane de dolari.
Clădirea în care au înregistrat muzică Madonna și Michael Jackson
Imobilul are și o istorie aparte. Înainte să fie transformat într-o clădire rezidențială, aici a funcționat celebrul studio de înregistrări Hit Factory, unde au lucrat de-a lungul anilor artiști precum Madonna, Michael Jackson, Bruce Springsteen și trupa The Rolling Stones.
Studioul și-a închis porțile în martie 2005, iar clădirea a fost ulterior transformată într-un complex cu 27 de apartamente. Toate unitățile au fost vândute până în 2011, potrivit sursei citate.
Penthouse-ul a atras atenția și datorită foștilor săi locatari. Pe lângă Lady Gaga, aici au locuit Carmelo Anthony, fost jucător al echipei New York Knicks, și Tracy Morgan, cunoscut pentru rolurile sale din producții de comedie. Nu se știe însă dacă aceștia au fost proprietarii apartamentului sau dacă au locuit cu chirie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!