(video) Igor Dodon, mesaj de Ziua Independenței SUA: „Sunteți parteneri importanți pentru Moldova, dar investiți în țară, nu în Maia Sandu, partide sau ONG-uri”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Independenței, marcată anual pe 4 iulie. „Americanii sunt parteneri importanți pentru Republica Moldova, ei au alocat peste 1 miliard de dolari, dar trebuie să investească în țară, nu în Maia Sandu și ONG-uri”, a menționat liderul PSRM.

Foto: UNIMEDIA

„Vreau să felicit partenerii americani. Astăzi este ziua Independenței a Statelor Unite ale Americii. Indiferent de diferite etape și de diferite discuții care se poartă în societatea moldovenească, trebuie să recunoaștem că americanii sunt niște parteneri importanți pentru Republica Moldova. Ei au investit foarte mult în Republica Moldova. Este vorba de sume de peste 1 miliard de dolari, dacă nu greșesc. Către unele investiții sunt întrebări, de exemplu activitatea USAID și finanțarea diferitor ONG-uri și presei, așa numite libere și independente.

Aici sunt foarte multe semne de întrebări ridicate nu doar de noi, dar și de administrația nouă de la Washington.

Dar sunt și lucruri bune, importante, care au fost făcute pentru Republica Moldova. De exemplu, drumul Sărăteni-Soroca, care a fost construit prin intermediul fundației Millenium... Apropo, proiect negociat de guvernul Greceanîi și implementat de guvernele care au fost după aceea. De aceea, felicitări, dragi parteneri americani, cu Ziua Independenței”, a notat ex-președintele.

„Sperăm că parteneriatul nostru se va dezvolta în continuare, ceea ce va duce la îmbunătățirea situației în Republica Moldova. De aceea, dacă doriți să investiți, investiți în țară, nu în partide, nu în Maia Sandu, nu în ONG-ști, în țară, în proiecte de infrastructură și moldovenii o să fie recunoscători”, a mai declarat Igor Dodon.


Pub