„Astăzi, în jurul orei 15:00, poliția din Anenii Noi a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Todirești. Conform informațiilor preliminare, un automobil de marca Mercedes, condus de un tânăr de 20 de ani, a tamponat în partea din spate o Toyota, care a ricoșat într-un Opel, în rezultat toate mijloacele de transport implicate au derapat de pe traseu.
În urma impactului, nicio persoană nu a avut de suferit.
Rezultatele testării alcoolscopice în cazul celor trei șoferi s-au constatat a fi negative.
Cazul este înregistrat și documentat de polițiști, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!