„Preliminar, la fața locului, s-a stabilit că, un șofer în vârstă de 67 de ani, conducând un autovehicul marca Volkswagen, în timpul deplasării, nu a păstrat distanța față de vehiculul din față, care intenționa să vireze spre localitatea Mițoc, iar ca urmare, acesta a tamponat mașina din față, un Ford Transit, care a fost proiectată pe contrasens și a lovit un BMW X3 care circula din sens opus.
În urma impactului, BMW X3 s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Urmare a accidentului, pasagerul din BMW, un minor de 16 ani, a fost preluat de echipele de intervenție și transportat la IMPS Orhei pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul alcotest Dräger, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
Momentan, se întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, a declarat pentru UNIMEDIA, Elena Băetrău, ofițera de presă a IP Orhei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!