„Investim practic în toate instituțiile din municipiu. Și vrem să avem condiții mai bune atât pe partea de logistică, infrastructură sau echipamente, inclusiv la Spitalul „Sfânta Treime”, „Gheorghe Paladi”, la Spitalul municipal de ftiziopneumologie, Spitalul „Sf. Arhanghel Mihail” etc.”, a spus Ion Ceban.
În context, Directoarea AMT Centru, Adela Glavan, a menționat că după reabilitarea celor două secții ale instituției, calitatea serviciilor medicale acordate pacienților va crește. Birourile medicilor sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, cu lămpi bactericide, oftalmoscoape etc.
Aceasta a mai spus că în prezent, tot din surse municipale, se desfășoară lucrări de reparație a acoperișului la ambele blocuri ale AMT Centru, precum și la parter, unde au fost eliberate niște spații și unde va fi amenajată o zonă pentru pacienții cu Covid-19.
În cadrul IMSP AMT Centru activează circa 70 de medici și lucrători medicali, iar anual instituția este vizitată de cca două sute de mii de pacienți.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!