Tihanovski a fost condamnat pentru că a organizat revolte în masă şi a incitat la ură socială, potrivit agenţiei oficiale de presă belaruse Belta, citată de Reuters.
Un alt opozant important, Mikola Statkevici, a primit 14 ani de închisoare, iar alţi patru acuzaţi în acelaşi dosar au primit sentinţe de 15 şi 16 ani de închisoare, potrivit presei de stat belaruse, citată de AFP.
Serghei Tihanovski, un cunoscut vlogger din Belarus, a fost închis în mai 2020 în timp ce se pregătea să candideze împotriva liderului belarus Aleksandr Lukaşenko la alegerile prezidențiale din august 2020.
Svetlana Tihanovskaia a candidat în locul soţului ei la acel scrutin. Ample proteste au avut loc după vot, opoziţia acuzându-l pe Lukaşenko, ieşit câştigător, că a falsificat rezultatul alegerilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!