Ultima oră! Dumitru Scurtu, propus Maiei Sandu pentru numirea în funcția de comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri

Dumitru Scurtu a fost propus, astăzi, de Guvern, președintei Maia Sandu, pentru numirea în funcția de comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri, pe un termen de 5 ani.

Foto: radio moldova

Dumitru Scurtu a fost propus de Guvern pentru numirea în funcția de comandatnt general al Inspectoratului General de Carabinieri din data de 22 iulie 2025, pe un termen de 5 ani, în temeiul Legii cu privire la IGC.

„Generalul de brigadă Dumitru Scurtu are o experiență de peste 28 de ani în sistemul afacerilor interne și va continua promovarea valorilor euroopene, respectul penhtru drepturile omului și statul de drept, precum și asumarea de responsabilitate pentru modernizarea capacității de apărare a statului”, a menționat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Dumitru Scurtu și-a făcut studiile la Colegiul de Poliție „Dimitrie Cantemir”, iar ulterior la Universitatea de Studii Europene din Moldova. Acesta activează în subdiviziunile Ministerului de Interne din anul 1999, perioadă în care a ocupat diverse funcții, inclusiv de conducere.


În ianuarie 2024, Dumitru Scurtu a fost numit la șefia Inspectoratului pentru un termen de 5 ani. „Dumnealui activează în cadrul subdiviziunilor MAI, începând cu 1999, perioada în care a ocupat diferite funcții de execuție, inclusiv de conducere. Începând cu 2021 deține funcția de comandat adjunct al Comandamentului General al Inspectoratului General de Carabinieri, perioadă în care a înregistrat relizări notabile la asigurarea ordinii publice”, declara atunci ministrul Afacerilor Interne, Andrian Efros.

Funcția a rămas vacantă după plecarea lui Ștefan Pavlov, în decembrie 2022.


Pub