„Gruparea infracțională specializată în traficul de droguri în proporții deosebit de mari a fost destructurată de ofițerii INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Ciocana.
Pe parcursul a trei luni, suspecții au fost monitorizați de oamenii legii. În urma măsurilor speciale de investigație a fost efectuată o percheziție într-un oficiu din Chișinău, administrat de un bărbat de 42 de ani din Ceadîr-Lunga, care gestiona transportul de colete din Europa spre Republica Moldova.
În interiorul oficiului, polițiștii au depistat un colet cu recipiente metalice camuflate sub forma unor conserve de fructe, în interiorul cărora se aflau pachete cu droguri de tip mefedronă – în cantitate totală de 3 kilograme.
Pentru a masca substanțele narcotice, în interiorul recipientelor erau amplasate prezervative umplute cu apă, menite să creeze impresia că recipientele conțin un produs alimentar lichid.
Coletele au fost transportate cu un autocar „Mercedes-Benz”, care a traversat frontiera prin punctul vamal Leușeni–Albița.
Ulterior, trei bărbați cu vârste de 21, 23 și 31 de ani au preluat un alt colet, ce conținea 6 borcane cu încă 6 kilograme de mefedronă, aduse de un alt autocar prin același punct vamal. În momentul acțiunii, cu suportul mascaților BPDS „Fulger”, suspecții au fost reținuți.
În total, oamenii legii au ridicat 9 kilograme de mefedronă, cu o valoare estimată la peste 6 milioane de lei.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore, iar mașina cu care se deplasau a fost ridicată în vederea sechestrării. Conform legislației în vigoare, persoanele implicate riscă până la 15 ani de închisoare.
Polițiștii și procurorii Procuraturii Chișinău, Oficiul Ciocana continuă investigațiile penale”, se arată în comunicatul emis de IGP.
 
                         
                         
                         
                         
                                 
                         Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News
Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News 
                                         
                                         
                                         
                                         
                                         
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                           
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                         
                         
                         
                        
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!