20 m Fată de 17 ani decedată în Rezina după cădere de pe stâncă în Mateuți poliția investighează circumstanțele 10 zile Detinutul evadat de la Penitenciarul Cricova reincarcerat dupa 10 zile blocat in trafic Chisinau 755 tone Drumarii ADN imprastiat 755 tone antiderapant in 6 ore pe trasee M1-M5 R1-R31 impotriva poleiului 400 kV Linia 400 kV Isaccea-Vulcanesti-MGRES cazuta din cauza Ucrainei blackout mii locuitori Moldova
Sistemul energetic, stabilizat pe întreg teritoriul țării: Precizările Ministerului Energiei

Ministerul Energiei al Republicii Moldova anunță că la această oră, operatorii sistemelor de distribuţie au finalizat conectarea consumatorilor finali la reţelele de joasă tensiune.

Foto: UNIMEDIA

„Procesul de restabilire a alimentării cu energie electrică în sistemul de transport a fost finalizat către ora 15.40 pe întreg teritoriul țării, toate stațiile electrice de 110 kV fiind alimentate.

În municipiul Chișinău, reconectarea consumatorilor a fost realizată etapizat, prin restabilirea alimentării fiderilor de 10 kV, iar în prezent rețelele electrice funcționează stabil, fără restricții de consum.

La momentul actual, Sistemul Electroenergetic Național operează în parametri normali, consumul de energie electrică se încadrează în limitele valorilor prognozate, fără a fi necesară procurarea energiei electrice de avarie.

Incidentul de astăzi arată cât de importante sunt interconexiunile cu România la care lucrăm în prezent, Bălţi - Suceava, Straşeni - Gutinaş şi, desigur, Vulcăneşti - Chişinău.

Mulțumim operatorilor de sistem din România şi Ucraina pentru intervenţii operative şi cooperare”, se arată într-un comunicat.

În această dimineață, mii de locuitori din toată țara au rămas fără curent electric.

Primarul capitalei, Ion Ceban, declară că a adunat responsabilii pentru a vedea situația și pentru a fi conectate generatoarele unde este necesar, în contextul deconectarilor de energie electrică în cea mai mare parte a Chișinăului. „Rugăm de urgență să se autosesizeze poliția pentru a ieși în intersecții și a gestiona traficul unde nu funcționează semafoarele, iar cei de la centru să vină cu explicații privind situația”, a precizat edilul.

Cu precizări a venit și Premier Energy. „Operatorul de transport și operatorii de distribuție lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică”, a menționat instituția.

Serviciul Vamal informează că în contextul deconectării avariate a sistemului electroenergetic, survenite ca urmare a unor probleme tehnice în rețeaua electrică regională, în mai multe posturi vamale de frontieră a fost întreruptă temporar alimentarea cu energie electrică.

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova anunță că în urma deconectării avariate a sistemului electroenergetic, provocată de căderea de tensiune pe linia de 400 kV Isaccea–Vulcănești–MGRES, toate instituțiile medico-sanitare din regiunile afectate sunt conectate la generatoare electrice.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a oferit mai multe detalii cu privire la pana de curent din Moldova care a lăsat mii de cetățeni fără lumină. Potrivit informațiilor, lumina ar putea apărea în circa 2 ore.

Premierul Alexandru Munteanu a dat asigurări că autoritățile intervin în regim continuu pentru restabilirea alimentării și a îndemnat populația la calm și solidaritate.

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a stârnit confuzie astăzi, după ce a anunțat că deconectările de energie electrică din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv din municipiul Chișinău, ar fi fost cauzate de condițiile meteo nefavorabile.


Pub