38 copii născuți în prima zi a anului 2026 în spitalele din Chișinău și țară 3 ani Tânăr din Călărași condamnat la 3 ani închisoare pentru incendierea mașinii de poliție din răzbunare 19,76 lei/€ Euro scade la 19,76 lei/euro iar dolarul crește semnificativ la 16,82 lei – curs BNM weekend 2 zile Cod Galben de polei și ghețuș emis pentru țară pe arii extinse în următoarele două zile
(doc) Încă un refuz: ANI nu va iniția controlul averii lui Vasile Costiuc. Motivația instituției

Autoritatea Naționale de Integritate a refuzat inițierea unui control al averii deputatului Vasile Costiuc, liderul Partidului Democrația Acasă, după ce o sesizare în acest sens a fost depusă la mijlocul lunii decembrie 2025. În sesizare s-a făcut referire la faptul că Vasile Costiuc nu ar fi declarat că este administratorul unei întreprinderi din România și, eventual, dacă a avut venituri din această activitate. Pe de altă parte, Costiuc a declarat că a inițiat procedura de a fi înlocuit în această funcție, iar ANI a menționat „disproporționalitatea” solicitării cu prevederile legii.

Foto: UNIMEDIA

Sesizarea în adresa ANI a fost depusă pe 12 decembrie 2025, în care se invocă faptul că Vasile Costiouc ar fi încălcat legea atunci când nu a indicat în declarația pe venit că ar fi administrator al unei întreprinderi cu sediul la București, România.

Pe de altă parte, Costiuc a declarat că a declanșat anterior procedura prin care urmează să fie înlocuit și să nu mai dețină această funcție.

„(...) inspectorul de integritate menționează că inițierea unui control al averii și intereselor personale ar fi disproporționat față de scopul urmărit de lege.

Or, un control al averii și intereselor personale presupune existența unor indicii rezonabile privind discrepanța substanțială dintre veniturile declarate și averea deținută ori alte circumstanțe care ar putea sugera îmbogățirea nejustificată sau încălcări grave ale regimului juridic al averii și intereselor personale. În speță, simpla omisiune de a declara o anumită calitate și un eventual venit aferent, fără a fi însoțită de indicii privind acumularea unor bunuri sau venituri semnificative, nu este suficientă pentru a justifica declanșarea unui control al averii și intereselor personale”, se arată în decizia de refuz a ANI.

Costiuc a explicat, în repetate rânduri, din ce surse de venit trăiește.

„Am avut un atelier împreună cu fratele meu. Mai mulți ani la rând, am făcut export de fructe în Federația Rusă. După care, ne-am orientat spre piața românească. Eu mi-am hrănit familia. Eu n-am umblat cu mâna întinsă. Ceea ce trebuie să înțeleagă societatea din propaganda asta, eu am urmărit-o cu mare interes pe rețelele sociale, că „Vasile n-are un post de muncă”: eu sunt profesor de istorie și geografie și am înțeles că meseria de profesor, practic, nu mă ajută să-mi întrețin familia. Am lucrat jurnalist, câțiva ani de zile, oficial”, a explicat Costiuc. 

Pentru anul 2024, Costiuc a declarat venituri de 120 de mii de lei din salariul plătit de partid și 100 de mii de lei obținuți din activitatea pe rețelele de socializare. La veniturile familiei a contribuit și soția cu peste 219 mii de lei din activitatea la Grădinița nr. 3 din Durlești – și de aproape 3500 de lei românești primiți ca alocație din România. La fel, familia sa a obținut 1400 de euro pentru participarea soției sale în birouri electorale la alegerile din România și 13 mii de lei oferiți de CEC pentru activitatea la alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

În declarația de avere mai figurează și un teren agricol, de circa 6 mii de lei, pe care în deține din 2009, un apartament de 61 m2 și un Mercedes fabricat în 2015, evaluat la aproximativ 360 de mii de lei.

Aceasta este a doua sesizare depusă la ANI pe averea lui Vasile Costiuc și al doilea refuz emis de inspectori, pe parcursul unui an. Prima decizie a fost publicată în august 2025, înainte de alegerile parlamentare.


Pub