34,35 lei/l Benzina A95 la 34,35 lei/l, motorina la 36,84 lei/l – noi recorduri la pompe 20,22 lei Euro 20,22 lei, dolar 17,74 lei – leul slăbit vs euro, consolidat vs dolar 1,28 m Lacul Costești-Stânca a scăzut 1,28 m într-o lună, debit redus la 14 m³/s 24 pers. 24 condamnați pe viață au revizuit sentința, 9 eliberați – justiție sub amnistie
(video) Gavrilița: „Marcăm moment istoric în relația cu UE”. RM este prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu UE

Astăzi, 21 octombrie 2022, la sediul Guvernului Republicii Moldova a avut loc Evenimentul de Lansare a Programului de recunoaștere reciprocă a operatorilor economici autorizați între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Foto:

La eveniment au participat: Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița; Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks; Directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan; Înalt Consilier UE pe politica vamală și fiscală, Rosario De Blasio și reprezentanții mediului de afaceri.

„Astăzi am mai făcut un pas spre integrarea noastră europeană. Suntem prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană. 

Mă bucur, că marcăm încă un moment istoric în relația dintre RM și UE.

Zilele trecute, în cadrul vizitei la Ungheni, am fost la compania cu capital străin Lear Corporation, care are 2000 de angajați. Reprezentanții firmei mi-au spus că, pentru a fi competitivi, au nevoie de un lanț logistic bine pus la punct. Această condiție poate fi pe deplin asigurată dar dacă agenții economici din țara noastră se bucură de recunoaștere pe piața europeană.

Această recunoaștere ne va ajuta să aducem investitori care fac linii de producere aici, la noi în țară, să deschidem noi locuri de muncă și să ne integrăm în lanțurile de producere europene.

Iată că astăzi avem undă verde pentru primii 30 agenți economici în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar în perioada următoare acest număr va crește. Perioada în care guvernăm țara nu este una deloc ușoară. 

Începând cu 1 noiembrie operatorii economici autorizați din țara noastră vor fi recunoscute de toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene.

Cunoaștem cu toții că am avut de înfruntat mai multe crize suprapuse. Succesele pe care le obținem, precum e cel de azi, sunt o dovadă clară că lucrăm eficient nu doar pentru soluționarea crizelor dar și pentru dezvoltarea continuă a țării, în interesul oamenilor și companiilor”, susține Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.



Pub