„Sistemele de radiolocație din dotarea Armatei Naționale au înregistrat un nou caz de încălcare a spațiului aerian, cu durata de 8 minute, ăîn raionul Ștefan Vodă, după care drona a ieșit de pe teritoriul național. E al 95-lea caz de acest gen pe parcursul anilor”, a declarat Anatolie Nosatîi.
Întrebat dacă se cunoaște ce aparat de zbor era și cui aparținea, ministrul Apărării a răspuns: „Definitiv, este un aparat de zbor al Federației Ruse, ca urmare a atacurilor în regiunea Odesei, care au avut loc pe parcursul nopții. Acest aparat de zbor a survolat și spațiul național”.
„Avea motor cu reacție sau era alt tip de dronă?”
„Orice aparat de zbor în spațiul național prezintă pericol și amenințare la securitatea națională, precum și pentru viața și securitatea oamenilor. Condamn atacurile Federației Ruse în Ucraina și în regiunea de frontieră a RM.”
„Vă întrebăm dacă era cu motor cu reacție, pentru că anterior erau mai mult mulaje, menite să sperie populația.”
„Aparatul de zbor era în zbor, nu a căzut la sol să poată fi examinat.”
O dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția regiunii Odesa, Ucraina, și s-a deplasat spre satul Purcari. Aparatul de zbor a fost detectat la ora 1:43 și a părăsit spațiul aerian național la ora 1:51, în direcția localității Starokazacie, regiunea Odesa, potrivit Serviciului Operații Aeriene al Armatei Naționale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!