52,4 kg Drone Gheran-4 cu 52,4 kg explozibil neutralizată la Chiștelnița 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer beat 0,83 mg/l alcool, fără permis 90.000 lei Șeful ANRE primește ~90.000 lei lunar după tăiere de salariu 50.391 Studiu Nature: 50.391 decese europene din căldura verii 2026
Un copil a murit la un târg de Crăciun din Luxemburg, strivit de o sculptură de gheață

Un copil şi-a pierdut viaţa duminică seară la Târgul de Crăciun din Luxemburg, fiind lovit de o sculptură de gheaţă care s-a prăbuşit, a informat poliţia luxemburgheză, relatează luni AFP, citată de Agerpres.

Foto: En24 News

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 20:00 (19:00 GMT), a anunţat poliţia, care a precizat că, „potrivit primelor constatări, o sculptură pe gheaţă s-a prăbuşit şi un bloc de gheaţă a lovit din păcate un copil mic”.

Potrivit martorilor, un echipaj de prim-ajutor a ajuns rapid la faţa locului şi a încercat să resusciteze victima înainte de a o urca în ambulanţă pentru a o transporta la spital.

„Copilul a suferit răni grave şi a murit în ambulanţă”, a declarat poliţia.

O anchetă a fost deschisă şi poliţia a lansat un apel la martori pentru a prezenta circumstanţele acestui accident, produs la câţiva metri de patinoarul de la Târgul de Crăciun din Luxemburg, care s-a deschis joi.


Pub