„Cauza vizează cercetarea acestuia în dosarele Petic și Verbițchi, cunoscute publicului pentru investigarea înscenării unui viol - în primul caz și înscenarea purtării și păstrării munițiilor - în cel de-al doilea caz. Mai exact, procurorii PCCOCS îi incriminează acestuia abuzul de serviciu (în calitate de autor al infracțiunii), precum și calitatea de organizator al următoarelor infracțiuni: denunțare falsă, depunerea și determinarea la depunerea declarațiilor mincinoase, încălcarea inviolabilității vieții personale, purtarea și păstrarea munițiilor. Potrivit legii, cea mai gravă din aceste infracțiuni – abuzul de serviciu – se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 8 ani.
Așa cum învinuitul se eschivează de la urmărirea penală și refuză să se prezinte în fața procurorilor, oamenii legii au solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa acestuia. Ulterior, va deveni posibilă trimiterea dosarului în judecată, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, menționează PCCOCS.
Cavcaliuc nu a venit deocamdată cu o reacție.
La demersul procurorului PCCOCS, Judecătoria Chișinău Sediul Ciocana a dispus plasarea în arest preventiv a lui Gheorghe Cavcaliuc, în absența acestuia, ulterior citării, pentru un termen de 30 de zile. Acesta este învinuit de procurori de fabricarea dosarelor Petic și Verbițchi. Acesta a spus că decizia este una „nefondată și disproporțională”, „care face parte dintr-un amplu scenariu de telejustiție” și o va contesta.
Avocatul fostului adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, a solicitat, la data de 11 noiembrie, amânarea ședinței de judecată ce-l vizează pe clientul său și acțiunile acestuia în cadrul Direcției 5.
Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a depus o cerere la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale prin care invocă motivele pentru care nu poate fi la audieri în Moldova și cere să fie remisă o comisie rogatorie internațională în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru a depune mărturii, după ce a fost citat pe 29 octombrie. Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, a confirmat pentru UNIMEDIA că instituția a recepționat scrisoarea. „Cererea a fost primită și înregistrată spre examinare. Va fi examinată în termenii prevăzuți de lege”, ne-a spus acesta.
Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a venit cu o reacție mai amplă după ce PCCOCS a anunțat că a fost citat pentru a fi audiat în calitate de învinuit în dosarele de investigare a cauzelor penale fabricate în privința cetățenilor Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi. Acesta de plânge că este în continuare persecutat politic și că toate acțiunile sunt de fapt „o răzbunare a procurorilor”.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că investigațiile în dosarele de investigare a cauzelor penale fabricate în privința cetățenilor Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi continuă, iar în acest scop a fost citat și Gheorghe Cavcaliuc pentru data de 5 noiembrie 2021, pentru a fi audiat în calitate de învinuit. Acesta a respins categoric toate acuzațiile care i se aduc.
Liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc și-a acuzat „oponenții săi politici” de fabricarea „dosarului verde de briliant”, în baza căruia procurorii au cerut Interpol să-l localizeze pentru a fi adus în fața organelor de drept. „Nu manipulați opinia publică, numele meu nu figurează în baza de date Interpol. Eu am anunțat procuratura că sunt în Londra, în deplasare de serviciu”, a declarat Cavcaliuc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!