5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie 6.000 € CEDO condamnă Moldova: 6.000 € despăgubiri pentru lipsă independență CSM 157 mln € Guvernul avizează 157 mln € de la UE pentru reforme și investiții
Armata SUA a bombardat ascunzătorile membrilor Statului Islamic din Somalia. Trump a ordonat atacurile

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a ordonat lovituri aeriene în Somalia, asupra unui strateg al grupării islamiste Statul Islamic şi ai altor membri ai organizaţiei, relatează Reuters şi AFP, scrie observatornews.ro.

Foto: Profimedia

„Aceşti ucigaşi, pe care i-am găsit ascunzându-se în peşteri, ameninţau SUA şi pe aliaţii lor", a menţionat Trump într-o postare pe Truth Social. „Loviturile aeriene au distrus peşterile în care trăiau fără a vătăma civili", a adăugat el.

Loviturile aeriene de sâmbătă au fost efectuate în Munţii Golis, a declarat secretarul apărării Pete Hegseth, care a adăugat că o evaluare iniţială a indicat că mai mulţi combatanţi au fost ucişi. El a precizat că nu au existat victime civile.

Hegseth a spus că loviturile aeriene au afectat capacitatea Statul Islamic de „a plănui şi comite atacuri teroriste", ameninţând SUA, partenerii lor şi civili nevinovaţi.

„Trimite un semnal clar că SUA sunt mereu gata să-i găsească şi să-i elimine pe teroriştii care ameninţă SUA şi pe aliaţii lor, chiar în timp ce efectuăm operaţiuni solide de protecţie a frontierei şi multe ale operaţiuni sub conducerea preşedintelui Trump", a precizat el într-un comunicat.

SUA au efectuat periodic lovituri aeriene în Somalia în ultimii ani, atât în timpul administraţiei republicane, cât şi al celei democrate. O lovitură care a vizat tot militanţi ai grupării Stat Islamic a fost efectuată de SUA în coordonare cu Somalia anul trecut. Aceasta a provocat moartea a trei membri ai grupării, potrivit armatei SUA


Pub