15 ordine Poliția a emis 15 ordine de restricție de urgență în 55 cazuri de violență în familie 30 % Debitul Nistru a căzut la 30% din medie; cod portocaliu de secă hidrologică pe râu 15 mil. € Microinvest semnează 15 milioane euro cu BSTDB pentru IMM-uri și investiții verzi 20,21 lei/EUR Euro crește la 20,21 lei și dolarul la 17,77 lei; leul continuă să se deprecieze
Ceban, după ce un bărbat a fost imunizat la marginea drumului, într-un sat din Moldova: „Nici vacile așa nu sunt vaccinate”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu o reacție după ce pe rețelele sociale a apărut o imagine în care un bărbat a fost imunizat anti-Covid, chiar pe marginea drumului. În cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău, edilul a menționat că „nici vacile așa nu sunt vaccinate”.

Foto: Colaj

„Situația epidemiologică și sanitară ne impune să luăm zi de zi diferite măsuri, unele imediate, dar cel mai important coordonate cu specialiștii pentru a face față pandemiei și anume specialiștii sunt cei care ne învață și ne sfătuie cum să procedăm. În această perioadă am avut încredere și am urmat sfaturi, iar la nivel de municipiu am reușit să realizăm diferite campanii. Rog tare mult ca cetățenii să se sfătuie cu medicii și să vorbească inclusiv despre importanța vaccinării, așa ca să nu lăsăm să se recurgă la metode de vaccinare a oamenilor, stranii zic eu, din partea unora la conducere care anterior criticau condițiile de vaccinare din troleibuz și autobuz.

Dacă măcar cineva din autorități centrale solicitau autobuzul nu vedeam nicio problemă, în acest transport, să meargă în localitate pentru ca oamenii să se vaccineze. Astfel de solicitări practic nu au existat. Rog cetățenii să aibă grijă de sănătatea lor. Ceea ce am văzut ieri pe rețelele de socializare sămbătă și duminică cu mare regret este lipsa condițiilor total în ceea ce privește procesul de vaccinare. Dacă vreți până la urmă, nici vacile așa nu sunt vaccinate. Rog cetățenii să aibă grijă de sănătatea lor”, a declarat Ion Ceban.

Un bărbat a fost vaccinat anti-Covid, chiar pe marginea drumului, într-un sat din Moldova. Imaginea cu acesta ar fi fost publicată de către deputatul PAS, Radu Marian, care ulterior ar fi șters-o, din cauza comentariilor critice. Imaginea însă a fost salvată de unii internauți care au redistribuit-o.

Mai mulți deputați PAS, polițiști, angajați ai IGSU și reprezentanți ai ministerului Sănătății au mers prin satele Moldovei pentru a informa oamenii despre importanța vaccinării împotriva Covid-19. Acțiunile au loc în contextul agravării situației epidemice din țară dar și în perioada campaniei naționale cu genericul „Vaccinează-te în satul tău!”.


Pub