„SA „Moldovagaz” a luat act de decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de retragere a licenței pentru furnizarea gazelor naturale, de revocare a serviciului public și de ultimă opțiune și de asigurare de către SA „Energocom”, începând cu 1 septembrie 2025, a serviciului public și de ultimă opțiune pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii finali.
În viitorul apropiat, ambele companii vor publica pașii privind citirea datelor de consum a gazelor naturale în luna august curent, precum și facturarea acestuia, astfel încât această tranziție să nu afecteze consumatorii.
Totodată, în cazul în care de către noul furnizor desemnat SA „Energocom” va fi solicitată asistența privind facturarea și deservirea consumatorilor, de către părți urmează a fi negociat și semnat contractul respectiv, în vederea deservirii calitative a consumatorilor, numărul cărora în prezent depășește 830 de mii”, notează reprezentanții companiei.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a retras licența SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale, iar începând cu 1 septembrie 2025, S.A. „Energocom” va prelua rolul de furnizor pentru consumatorii din Republica Moldova. Decizia a fost aprobată astăzi 04.08.2025 de Consiliul de Administrație al instituției.
În aprilie 2025, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a decis că va retrage licența SA „Moldovagaz”, eliberată pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale și va desemna un alt titular, dacă compania nu va finaliza procedura de separare a drepturilor de proprietate asupra rețelelor de transport de gaze naturale până la data de 31.07.2025.
Într-o reacție, MoldovaGaz precizează că „și-a prezentat viziunea asupra proiectului în care a atras atenția pe necesității respectării principiului proporționalității în raport cu toți participanții din ramura gazelor”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!