(update: 09:48) Consiliul superior amână examinarea cererii celor 87 de judecători, iar președintele Consiliului dispune o anchetă a inspecției judiciare, care urmează să verifice în termen de o săptămână modul în care au fost colectate aceste semnături, cine a convocat adunările în judecătorii, dacă acestea au avut loc în timpul orelor de muncă și dacă nu au fost intimidați magistrații să semneze cererea.
(update: 09:25) Președintele CSM, Dorel Musteață, a declarat că la data de 17 septembrie, CSM a primit cererile a cinci judecători care au decis să-și retragă semnăturile. Aceștia ar fi motivat că au crezut că au semnat o declarație prin care se solicită convocarea asociației de judecători pentru a discuta probleme din sistem, dar nu pentru a cere demisia membrilor CSM.
Mai mult, Asociația Judecătorilor susținbe că, pe lângă faptul că unii judecători „nu știau ce semnează”, unii membri ai CSM au încercat să intimideze mai mulți judecători să-și retragă semnăturile. Potrivit Ninei Clima, membră CSM, unii judecători nu au semnat nicio declarație, ci și-au pus semnăturile pe foi goale, fără conținut”
Musteață a mai adăugat că declarația a fost semnată de mai multi judecători care sunt în vacanță sau nu lucrează temporar.
Președintele CSM a dispus ca inspecția judiciară să verifice modul în care au fost colectate aceste semnături.
(09:00) Consiliul Superior al Magistraturii s-a convocat în ședință extraordinară după ce 87 de judecători au semnat un demers privind ridicarea mandatelor membrilor permanenți și a membrilor supleanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Pe ordinea de zi sunt mai multe subiecte, printre care sesizarea Procuraturii Generale în privința unor judecători.
UNIMEDIA amintește că la data de 13 septembrie, 87 de judecători au depus o cerere în care menționează că, potrivit art. 233 alin. (1) lit. d) și e) din Legea privind organizarea judecătorească, de competența Adunării Generale a Judecătorilor ține inclusiv alegerea, din rândul judecătorilor, a membrilor permanenți și a membrilor supleanți în CSM, și în colegiile specializate. La fel, tot de competența Adunării ține și ridicarea mandatelor acestora.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!