Sentința a fost pronunțată la 8 aprilie de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.


Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a confirmat pentru UNIMEDIA reținerea lui Gabriel Călin.
Totodată, și Vitalie Florea, autorul paginii „Cu Sapa” și candidat la parlamentare din partea Partidului „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”, a confirmat că a fost vizat în perchezițiile efectuate de INI și mascații „Fulger”, împreună cu liderul formațiunii, Gabriel Călin. Acesta a declarat că nu are „statut clar” în dosar și că la domiciliul său nu au fost găsite obiectele vizate de anchetă.
Ulterior, Inspectoratul General al Poliției a venit cu noi detalii, după reținerea jurnalistului Gabriel Călin. Potrivit IGP, acesta este suspectat că ar fi gestionat tranzacții printr-o platformǎ internațională, cunoscută pentru facilitarea conversiilor de ruble rusești în alte valute, în scopul evitării sancțiunilor internaționale impuse Federației Ruse după invazia militară în Ucraina.
Pe 2 octombrie, Gabriel Călin, liderul Uniunii Creștin-Sociale din Moldova, reținut într-un dosar de spălare de bani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În noiembrie 2025, Gabriel Călin, liderul Uniunii Creștin-Sociale din Moldova, reținut pe 30 septembrie într-un dosar de finanțare ilegală și spălare de bani, ar fi fost eliberat din închisoare, fiind plasat în arest la domiciliu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!