Copilăria fără părinți și primele visuri
„Sunt generația de copii care nu a crescut cu părinții, pentru că erau plecați peste hotare”, spune Valeria, o tânără de 29 de ani, care locuiește astăzi în Anglia. A copilărit la sat, printre gâște, boboci și vaca bunicilor, într-o lume simplă, dar plină de dragoste: „Am crescut la bunici, părinții mei erau plecați în Rusia, după un viitor mai bun. Eu și sora mea am rămas în grija lor.”
Adolescența, rușinea și fuga de acasă
Lipsa mamei i-a făcut adolescența grea, iar când i-a venit pentru prima dată ciclul menstrual, s-a speriat.
„Noi, generația aceea, nu am fost învățați despre corpul nostru, despre relații, despre cum să ne protejăm. Totul era rușine. Am sunat la poștă, la bunica mea. Nu știam ce mi se întâmplă. Când a venit mama, m-a învățat, dar era deja prea târziu ca să mai fim apropiate”, își aminteșe tânăra.
Tensiunile dintre ele au crescut, iar la 16 ani, Valeria a fugit de acasă cu un băiat de 19 ani:
„Am plecat și am spus că mergem la ziua lui, dar n-am mai venit două săptămâni.”
O copilă devenită mamă
La scurt timp, Valeria a aflat că este însărcinată: „Mi s-a făcut rău la școală. Doctorul mi-a spus: «Felicitări, vei deveni mămică». Eu am întrebat: cum, de unde?. Mama a vrut să întrerup sarcina, dar tata i-a zis - Las-o în pace, o să se căsătorească și totul va fi bine.
Am învățat chiar și însărcinată. În a opta lună am jucat o mică nuntă. Eram doi copii, care creșteau un alt copil.”
Muncă, sărăcie și lupta pentru a supraviețui
După divorț, Valeria a rămas singură cu doi copii: „Lucram educatoare cu 900 de lei pe lună. Mâncarea de la grădiniță era cina noastră.”
Apoi a plecat în Italia ca badantă: „Plângeam nopți întregi. Mi-era dor de copii, dar trebuia să muncesc pentru ei. Când italienii lăsau bani pe jos ca să mă verifice, îi adunam și le-am zis: «Faceți pace, eu nu iau nimic. Banii ăștia îi trimit la copiii mei pentru dulciuri».”
Anii de muncă grea au fost dublați de durerea despărțirii de familie.
Dragostea care a venit când nu mai credea
După ani de singurătate, în 2018, Valeria l-a cunoscut pe Radu: „Mi-a scris pe Facebook. Eu am zis: n-am timp de băieți. Dar a insistat. Când ne-am văzut, m-a cucerit prin simplitate și respect. După patru zile împreună, mi-a spus: «Vreau să facem o familie». Eu am râs: familie, după patru ore de când ne cunoaștem?”
Dar cu timpul, Radu i-a dovedit că e altfel. „Nu spunea vorbe mari. Îmi arăta. Mă aștepta ore întregi la salon, îmi aducea limonadă, se purta frumos și cu copiii.”
După un an de relație la distanță, Valeria s-a mutat în Marea Britanie. „Am lucrat în construcții, eram unica femeie pe șantier. Am căzut o dată într-un container de gips și tot râdeam: uite până unde ajunge o femeie ca să-și țină copiii.”
„Am învățat să fiu iubită, nu doar tolerată”
În 2020, și-a adus copiii în Anglia. „Primele luni au fost grele, dar acum suntem o familie adevărată. Radu e tatăl pe care copiii nu l-au avut niciodată. Și eu, în sfârșit, sunt soția care nu doar prin cuvinte simte iubirea, ci și prin fapte.
Nu regret nimic, dar nu recomand nimănui să fugă de acasă la 16 ani. A fost greu, dar am reușit.”
Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News
StudioTechno
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!