79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) „Încă așa ceva n-am văzut”. A tăiat copacii din pădure și a îngropat buturugile pe terenul său: Un bărbat, prins în fapt la Nisporeni

Un bărbat ar fi tăiat ilegal mai mulți copaci dintr-o pădure, iar ulterior ar fi încercat să ascundă urmele îngropând buturugile pe terenul său. Cazul a fost făcut public de liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care a fost la fața locului, în raionul Nisporeni. „Încă așa ceva nu am văzut”, a scris acesta pe rețele.

Foto: colaj

„El (n.n. proprietarul) încearcă să ne intimideze, că de ce am intrat în pădurea privată. El spune că a tăiat de la dânsul din pădure, dar ați văzut: au bătut buturugile. Eu fac apel pe această cale către ministrul Hașder: astăzi să vină aici, în pădure, să vadă cum s-au bătut buturugile, s-au bătut în pământ ca să arate că s-a tăiat de aici, când de fapt s-a tăiat din altă parte.

Dispuneți anchetă în numele Partidului Democrației, ca și în calitatea mea de deputat. Vă somez să inițiați anchetă internă la minister. Doi: solicit pe această cale procuraturii să deschidă un dosar penal, să vadă care a fost rolul și rostul implicării celor de la mediu. Că au venit de la mediu, au venit de la poliție. Asta înseamnă că există complicități la furt și la chestii penale ale instituțiilor statului.

Iată așa stau lucrurile, foarte grave, la noi în Republica Moldova, și aceștia se fac că nu văd. Și ne prezintă că noi suntem proști, idioți, că umblăm prin păduri”, a spus Costiuc în video.

Inspectorul de mediu a precizat, în videoclipul deputatului, că a efectuat verificările și a aplicat sancțiuni pentru două persoane implicate în transportul masei lemnoase fără documente de proveniență, iar pădurarul a fost sancționat. Totodată, inspectorul a menționat că nu a observat tăierile false. 

Deocamdată, autoritățile nu au venit cu un comunicat oficial pe marginea acestui caz.


Pub