Astfel, toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu scriitorului Ion Druță, o pot face până la ora 11:30, potrivit programului funeraliilor.
„În legătură cu decretarea de către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a zilei de doliu național pe data de 2 octombrie, semn de profundă tristețe cauzată de decesul prozatorului, dramaturgului și eseistului Ion Druță, Ministerul Culturii anunță programul funeraliilor elaborat în conformitate cu testamentul scriitorului, pentru a-i aduce un ultim omagiu:
1. Ceremonia funerară
Data: 2 octombrie
Locația: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău
Ora: 09:00 - 11:00
2. Transportarea spre municipiul Soroca
Data: 2 octombrie
Ruta: Chișinău - Soroca
Ora: După ora 11:30
3. Slujba religioasă
Data: 2 octombrie
Locația: municipiul Soroca, Lumânarea Recunoștinței
Ora: 14:00
4. Înmormântarea
Data: 2 octombrie
Locația: Lumânarea Recunoștinței
Ora: După ora 14:30
Totodată, Ministerul Culturii anunță că va omagia memoria și contribuția maestrului Ion Druță la dezvoltarea literaturii și culturii române, prin organizarea a unei serii de evenimente speciale, inclusiv o expoziție retrospectivă, spectacole teatrale și publicarea unei ediții aniversare a operei sale.



Ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile scriitorului Ion Druță. Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu.
S-a lăsat liniște pe strada Ion Druță din satul Horodiște, raionul Dondușeni. Vestea despre trecerea în neființă a cutremurat nu doar întreaga comunitate literară, dar și pe toți consătenii marelui scriitor. Moartea lui Druță o deplânge chiar și fântâna din localitate, construită la inițiativa dramaturgului.
Autoritățile din țară vor acorda tot suportul necesar, dacă familia lui Ion Druţă va decide să-l înhumeze în Moldova. Anunţul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Culturii, care au menționat că instituția se află în contact permanent cu rudele scriitorului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj de condoleanțe în legătură cu decesul scriitorului Ion Druță.
Scriitorul Ion Druță a rugat, prin testament, să fie înmormântat la „patria mică” - Soroca. Mai mult, în cazul în care transportarea corpului în Republica Moldova va fi imposibilă, Druță a cerut să fie incinerat, iar „cenușa să fie transmisă nepoatei sale, care să o depună la monumentul „Lumânarea Recunoștinței” din Soroca”.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe, după decesul scriitorului Ion Druță. „Îl vom reciti cu drag și îi vom privi spectacolele cu multă emoție și de azi înainte”, a scris președinta.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj după decesul scriitorului Ion Druță.
Marele scriitor Ion Druță a murit pe 28 septembrie, la vârsta de 95 de ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!