„Șeful Vamei a fost jertfa luptelor din culise”. Diana Cazacu: Talmazan a propus candidatura mea la Postul de la Aeroport. Cuiva nu i-a plăcut

Fiica deputatei PAS Victoria Cazacu, Diana Cazacu, reținută în dosarul mitei de la Aeroport a făcut dezvăluiri care ar explica de ce șeful Serviciului Vamal, Igor Talmazan, și-a dat demisia. „A fost și el o jertfă a luptelor din culise”, a delarat Diana Cazacu, în cadrul briefingului de presă susținut astăzi, în legătură cu scandalul în care a fost implicată.

Foto: colaj UNIMEDIA

„Explic de ce, în opinia mea, am fost atrasă în acest scandal cu dosarul penal: La începutul toamnei anul trecut, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, a discutat ca potențială candidatura mea la funcția de șef al Postului Vamal de la Aeroport. În scurt timp, actualul șef de post a început să le spună colegilor că eu aș pretinde la funcția sa, atunci am simțit o schimbare de atitudine față de mine, din partea șefului de post și deja intuiam că mi se pot organiza diferite surprize neplăcute”, a punctat Diana Cazacu.

„Regret faptul că Igor Talmazan a fost nevoit să plece după cazul de săptămâna trecută, de la Aeroport, fiind și el o jertfă a luptelor din culise”, a mai declarat Diana Cazacu.

La 1 aprilie, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții la Aeroportul Chișinău, într-un dosar de corupție.

Ulterior, CNA și procurorii mun. Chișinău au anunțat că cercetează mai mulți inspectori vamali ai Postului Vamal de la Aeroportul Internațional Chișinău și persoane fizice, în dosarul respectiv.

În aceeași zi, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că fiica unei deputate PAS este printre vameșii care ar fi luat mită la Aeroport.

Tot Grosu a anunțat că fiica deputatei PAS Victoria Cazacu ar fi printre cei șapte reținuți de ofițerii CNA.

La 3 aprilie, Biroul Permanent Național al PAS a exclus-o din partid pe Victoria Cazacu, după ce fiica acesteia a fost reținută în dosarul mitei de la Aeroport. Totodată, PAS i-a cerut parlamentarei să-și depună mandatul.

La rândul său, Victoria Cazacu a declarat că nu va face acest lucru și că excluderea sa din partid a venit ca reacție la refuzul de a-și depune mandatul de deputat, la solicitarea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, lider PAS.

Și fiul deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac, ar fi vizat în dosarul de corupție de la Aeroport. Parlamentarul a declarat că acesta nu a fost reținut.

La 4 aprilie, Igor Talmazan a demisionat din funcția de șef al Serviciului Vamal.

Ministrul Agriculturii afirmă că Igor Tamlazan a demisionat din motiv că „ţine foarte mult la Republica Moldova, ține foarte mult la Partidul Acțiune și Solidaritate”. „E şi o persoană cu un înalt grad de responsabilitate”, a declarat Vladimir Bolea.

La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat: „Din memoria mea recentă, domnul Talmazan este primul oficial care și-a prezentat demisia de onoare. El a explicat toate lucrurile și chiar apreciez acest gest de maturitate”, a spus Dorin Recean.


Pub