Biden "a subliniat că, în opinia sa, sprijinul continuu al Statelor Unite pentru Ucraina este în interesul securităţii noastre naţionale", a declarat Sullivan într-o conferinţă de presă după discuţii.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a calificat la rândul ei întâlnirea celor doi ca "foarte cordială" şi "incredibil de substanţială", adăugând că au fost discutate "chestiuni importante de securitate naţională şi de politică internă cu care se confruntă ţara şi lumea".
Ce spune Donald Trump despre întâlnirea cu Joe Biden
Ea a menţionat că preşedintele ales a pregătit o "listă de întrebări detaliate" pentru preşedintele în exerciţiu. a declarat după întâlnire, citat de New York Post, că a discutat cu Joe Biden "foarte mult despre Orientul Mijlociu" și despre războiul din Ucraina.
"Am vrut să ştiu care sunt opiniile lui despre situaţia în care ne aflăm. Şi mi le-a comunicat, a fost foarte binevoitor", a asigurat Trump.
Trump a declarat, de asemenea, că atât lui cât și lui Joe Biden "le-a plăcut foarte mult să se vadă” și se așteaptă să se revedă chiar înainte de Ziua Inaugurării, potrivit unui interviu telefonic exclusiv pentru New York Post, scrie CNN.
"Ne-am cunoscut din nou. Știi, a trecut mult timp, a fost o luptă lungă. A fost multă muncă de ambele părți și a făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește campania și orice altceva. Am avut într-adevăr o întâlnire foarte bună", a declarat Donald Trump.
"Biroul Oval este atât de frumos și cu siguranță aștept cu nerăbdare să revin", a spus el.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!